Citiți instrucțiunile, păstrați-le într-un loc sigur; dacă daţi aparatul altcuiva, nu uitaţi să daţi şi instrucţiunile.
Îndepărtați toate ambalajele înainte de folosire.
PREVEDERI IMPORTANTE DE SIGURANŢĂ
Respectaţi măsurile de siguranţă de bază, inclusiv:
Aparatul poate fi folosit de copii în vârstă de 8 ani sau mai mari și de către persoane cu capacități fizice,
senzoriale sau mentale reduse sau lipsă de experiență și cunoștințe dacă sunt supravegheați/instruiți
și înțeleg pericolele la care se supun. Copiii nu trebuie să se joace cu aparatul. Curățarea și utilizarea de
către utilizator nu trebuie efectuate de copii decât dacă aceștia au peste 8 ani și sunt supravegheați.
Nu lăsați aparatul și cablul la îndemâna copiilor sub 8 ani.
Nu conectaţi aparatul prin intermediul unui sistem cu temporizator sau cu comandă de la distanţă.
Este posibil ca pâinea să se ardă. Nu folosiţi aparatul lângă sau sub perdele sau alte materiale
combustibile şi aveţi grijă cât timp prăjitorul este fierbinte.
Nu plecați de lângă aparat atunci când funcționează.
h Suprafețele aparatului se vor încinge.
Scoateţi şi goliţi tava pentru firmituri.
Ştergeţi cu o cârpă umedă, uscaţi, apoi reaşezaţi-o în prăjitor.
Dacă cablul de alimentare este deteriorat, aparatul trebuie returnat pentru a evita orice risc.
Acest aparat este destinat uzului casnic și poate fi întrebuințat deopotrivă în situații similare precum
cele de mai jos:
•
în raioane de articole de bucătărie din magazine de specialitate, spații de birouri și alte asemenea
medii de lucru;
•
de către clienți într-un hotel, motel sau alt spațiu rezidențial similar;
•
într-un spațiu de tip pensiune;
•
la o fermă.
Nu folosiţi acest aparat lângă cadă, duş, chiuvetă sau alte recipiente ce conţin apă.
b
•
Nu prăjiți sau nu reîncălziți prea felii de pâine prea groase, care au fost date cu unt, care sunt
sfărâmate sau deformate.
•
Acordați o atenție deosebită atunci când prăjiți alimente care conțin zahăr, gem, semințe, stafide etc.
Acestea se pot topi sau pot cădea în interiorul prăjitorului și pot provoca supraîncălzire sau incendiu.
•
Dacă pâinea rămâne blocată, scoateţi prăjitorul din pâine, lăsaţi-l să se răcească şi scoateţi pâinea.
•
Nu utilizați niciodată un cuțit, o furculiță sau orice alt obiect pentru a îndepărta felia de pâine blocată.
În afară că riscați să deteriorați prăjitorul, există și pericolul de electrocutare!
SCHIŢĂ
1.
Fante pentru prăjire
2.
Levier
3.
Comandă de prăjire
ÎNAINTE DE PRIMA UTILIZARE
Reglaţi nivelul de prăjire la maxim Operaţi aparatul gol, pentru a încălzi noile elemente. S-ar putea să
miroasă puţin, însă nu vă îngrijoraţi. Asiguraţi-vă că începerea este bine ventilată.
4.
Tavă pentru firmituri
5.
Suporturi pentru pâine
43
GB
GB
DE
DE
FR
FR
NL
NL
IT
IT
ES
ES
PT
PT
DK
DK
SE
SE
NO
NO
FI
FI
RU
RU
CZ
CZ
SK
SK
PL
PL
HR
HR
SI
SI
GR
GR
HU
HU
TR
TR
RO
RO
BG
BG
AE
AE