Lampă de iluminat cu senzor de mişcare
Modul de funcţionare
Semnalizatorul de mişcare funcţionează pe baza
principiului tehnicii pasive de infrarot (PIR). Prin
intermediul unui sensor PIR, semnalizatorul
înregistrează toate sursele de căldură care se
deplasează în sectorul său de recepţie, conectân-
du-se în mod automat. Sursele de căldură, care
nu se mişcă, nu provoacă conectarea acestuia.
Cu ajutorul comutatorului crepuscular reglabil se
asigură funcţionarea semnalizatorului, în modul
dorit: fi e în timpul zilei şi al nopţii sau numai de
când se întunecă. Cu ajutorul timer-ului montat
se reglează durata de aprindere.
Modul de funcţionare al diodei (LED) ptr.
lumina accentuată
Comutatorul crepuscular reglabil poate conecta
suplimentar şi un LED ptr.accentuarea luminii.
Conectarea acestuia se poate regla, după cum
se doreşte: atât pe timp de zi şi de noapte sau
numai pe timp de noapte.
Instrucţiuni de siguranţă
Montajul se va efectua numai de către
un lucrător specialist, cu respectarea re-
gulamentelor de instalare valabile în ţara
respectivă.
Lucrările nu se vor efectua niciodată sub tensiune
electrică, din acest motiv se va deconecta în pre-
alabil siguranţa circuitului electric.
Verifi caţi, dacă prin cablul de conectare mai
circulă curent electric!
Dreptul la garanţie se pierde în cazul deteriorărilor
cauzate prin nerespectarea acestor instrucţiunil
de utilizare! Firma noastră nu este răspunzătoare
pentru daunele indirecte, cauzate astfel!
Firma nu este în nici-un fel răspunzătoare pen-
tru pagubele materiale sau corporale rezultate
în urma utilizării neadecvate a produsului sau
cauzate prin nerespectarea instrucţiunilor de
siguranţă. În aceste cazuri, se pierde orice drept
de garanţie. Din motive de siguranţă şi de autori-
zare (CE), nu se permite transformarea sau modi-
fi carea arbitrară a dispozitivului.
Locul de amplasare
Semnalizatorul de mişcare interceptează, în cel
mai sigur mod, corpurile care se deplasează
diagonal către el. Din acest motiv, semnalizatorul
se va monta astfel încât să se evite deplasarea
directă, frontală către acesta.
Instalarea lămpii
Montaţi lampa conform indicaţiilor din fi g. A - E.
Montarea în colţurile exterioare, respectiv interioare
se poate realiza cu ajutorul
unui soclu
(accesoriu) (fi g. F). Pentru a uşura conectarea,
puteţi să folosiţi suportul din fi g. C. Racordaţi
cablul de conectare la reţea conform schemei
electrice (fi g. D). Folosind PE + N + L', puteţi să
conectaţi şi un alt consumator electric, ca de
exemplu, o a doua lampă sau un alt consumator
asemănător.
Reconectaţi siguranţa circuitului electric.
Modul – test / testul de mişcare
Modul de testare se activează de fi ecare dată
la reconectarea tensiunii. Reglaţi cele două
comutatoare externe SENS pe poziţia 12 m şi
regulatorul TIME la minim (fi g. H, I, L). Dacă
lampa de iluminare externă a casei este conectată
printr-un comutator separat, atunci comutaţi-l. Din
acest moment, se activează autoverifi carea, care
durează 30 de secunde. Pe toată această durată,
lampa este aprinsă. Odată cu stingerea lămpii se
activează testul de mişcare. Lampa se va aprinde
acum la orice mişcare înregistrată, indiferent de
luminozitatea
mediului.
Această
perioadă
reîncepe de fi ecare dată cu înregistrarea unei noi
mişcări. Testul de mişcare se întrerupe în mod au-
tomat la 1 minut după ce nu s-a mai înregistrat
nici-o mişcare, senzorul comutându-se automat
în modul de supraveghere = modul de funcţionare
automată.
Acest mod-test, deci mod de verifi care vă ajută
să reglaţi sectorul de receptare în mod individual.
Semnalizatorul de mişcare se poate regla pe
orizontală (fi g. H). Distanţa de receptare a unei
mişcări se poate limita cu ajutorul celor două
regulatoare externe (SENS). Fiecare regulator
acoperă un unghi de 90° (fi g. I). Unghiul de
receptare se poate limita cu ajutorul unei tăblii
ataşabile (fi g. J), ce se poate tăia.
După încheierea modului – test, deci de verifi care,
puteţi să efectuaţi reglările dorite în continuare.
Reglări (fi g. L, I)
SENS - reglarea distanţei de receptare de circa
3 m – 12 m. Fiecare regulator acoperă un sector
de 90°.
LUX - comutatorul crepuscular de circa 5 - 1000
lux
TIME – regulator temporal – reglarea duratei de
conectare de circa 5 secunde – 12 minute
DUSK TIME (pentru comutare, vezi capitolul
următor) – reglarea duratei pentru modul de
funcţionare cu lumina permanentă/pe perioada
de concediu de circa 1 - 8 Std.
Modul de funcţ. – lumină permanentă/
concediu
Condiţie
Aparatul funcţionează prin intermediul unui
întrerupător, care este comutat în modul de
funcţionare automată.
Modul de funcţ – lumină permanentă
Modul de funcţ. – lumină permanentă se
activează prin comutarea scurtă de 2 x
ori a întrerupătorului (OPRIT / PORNIT).
După ce intensitatea luminoasă scade sub
valoarea crepusculară reglată, lampa se va aprinde
o dată, indiferent dacă se înregistrează o mişcare.
Durata de aprindere se selectează cu ajutorul
butonului „DUSK TIME". La încheierea acestei
perioade, se comută înapoi în modul de
funcţionare automată.
Modul de funcţ. – concediu
Modul de funcţionare "mod – concediu" se
activează prin comutarea scurtă de 3 x ori a
întrerupătorului (OPRIT / PORNIT). După
ce intensitatea luminoasă scade sub valoarea
crepusculară reglată, lampa se va aprinde zilnic,
indiferent dacă se înregistrează o mişcare. Durata
Analiza defectelor – informaţii practice
Defect
Cauză
Lampa se aprinde
•Reglarea sectorului de recepţionare
cu întârziere
• Mişcare frontală
Nu funcţionează la
• Senzorul de mişcare
distanţa maximă
este montat prea jos
• Diferenţa de temperatură dintre mediu
şi sursa de căldură este prea mică
Lampa este permanent
• Se înregistrează în mod continuu o
aprinsă sau refl ectorul
sursă de căldură, în sectorul de recepţionare
se comută în mod
se intercalează zone ce nu ar trebui înregistrate,
arbitrar
cum ar fi : trotuare, străzi, copaci, etc. Modifi care
instantanee a surselor de căldură, cauzată
de furtună, ploaie sau ventilatoare. Infl uenţă
directă/indirectă a razelor solare
Nu reacţionează la
• Vehiculul nu s-a încălzit
vehicule
• Motorul este puternic izolat
Date tehnice
Unghiul de receptare
180° frontal, 360° în jos
Distanţa de receptare
circa 3 m - circa 12 m, depinde de înălţimea la care se montează
Reglarea duratei de aprindere
circa 5 secunde - 12 minute, reglare potenţiometrică
Comutator crepuscular
circa 5 - 1000 lux, reglare potenţiometrică
Racordare reţea
230 V ~, 50 Hz
Puterea lămpii
max. 100 W, E27
Dioda LED – lumină accentuată
1 W
Puterea de distribuţie externă
500 W
Tipul protecţiei
IP 44
Clasa de protecţie
II
Norma de verifi care
TÜV SÜD/GS
Înălţimea recomandată de montare circa 1,8 m
Se păstrează dreptul de modifi care tehnică şi optică a produsului, fără o informare în prealabil.
Gutkes GmbH
Postfach 730 308
Fax: +49(0) 511 / 958 58 05
30552 Hannover
Internet: www.gev.de
Germania
E-Mail: service@gev.de
de aprindere se selectează cu ajutorul butonului
„DUSK TIME". Pentru recomutarea în modul
de funcţionare automată, se va comuta ma-
nual, scurt 1 x dată întrerupătorul (OPRIT /
PORNIT).
Pentru ambele moduri de funcţionare sunt
valabile următoarele: indiferent de perioada de
timp la care s-a reglat, semnaliaztorul de mişcare
se va deconecta imediat, odată ce s-a depăşit
valoarea luminii crepusculare reglate, adică
odată cu creşterea intensităţii luminoase. Prin
comutarea scurtă 1 x dată a întrerupătorului
(OPRIT / PORNIT), modurile de funcţionare
"lumină permanentă" sau "concediu" se vor
dezactiva, iar senzorul de mişcare se va regăsi în
modul de funcţionare automată.
În pachetul livrat se găseşte şi o mică etichetă, în
care sunt trecute funcţiunile menţionate.
Soluţie
• Se reglează sectorul de
recepţionare, prin rotirea
sen zorului
• Se montează mai sus
• Se reglează comutatorul
„SENS" la valoarea de 12 m