Bosch GCL 2-50 Professional Manual Original página 170

Tabla de contenido

Publicidad

Idiomas disponibles
  • ES

Idiomas disponibles

  • ESPAÑOL, página 32
170 | Română
A
– Menţineţi aparatul de măsură rotit la 180° la o distanţă de
5 m şi lăsaţi-l să se niveleze.
– Îndreptaţi aparatul de măsură pe înălţime (cu ajutorul
stativului sau, dacă este necesar, al unui suport) astfel
încât centrul liniei laser să se suprapună cu precizie peste
punctul Ⅱ marcat pe peretele B.
– Marcaţi pe peretele A centrul liniei laser cu notaţia de
punct Ⅲ (vertical deasupra, respectiv dedesubtul
punctului Ⅰ).
– Diferenţa d dintre punctele Ⅰ şi Ⅲ marcate pe peretele A
reprezintă abaterea efectivă de la poziţia orizontală a
aparatului de măsură.
La un tronson de măsurare de 2 × 5 m = 10 m abaterea
maximă admisă este de:
10 m × ±0,3 mm/m = ±3 mm. În consecinţă, diferenţa d
dintre punctele Ⅰ şi Ⅲ poate fi de maximum 3 mm.
Verificarea preciziei de nivelare a liniei verticale
Pentru verificare, aveţi nevoie de un gol de uşă, în care (pe
fundaţie), pe ambele laturi ale uşii, să existe câte un loc de
cel puţin 2,5 m.
– Aşezaţi aparatul de măsură la o distanţă de 2,5 m faţă de
golul de uşă, pe o suprafaţă tare, plană (nu pe un stativ).
Selectaţi modul cu linii verticale cu ajutorul nivelării
automate. Îndreptaţi linia laser spre golul de uşă şi lăsaţi
aparatul de măsură să se nivelez.
1 609 92A 4HH | (16.11.2020)
B
– Marcaţi mijlocul liniei laser verticale pe partea inferioară a
golului de uşă (punctul Ⅰ), la o distanţă de 5 m faţă de
celelalte laturi ale golului de uşă, (punctul Ⅱ), precum şi
pe marginea superioară a golului de uşă (punctul Ⅲ).
– Rotiţi aparatul de măsură la 180° şi reglaţi-l pe partea
cealaltă a golului de uşă direct sub punctul Ⅱ. Lăsaţi
aparatul de măsură să se niveleze şi îndreptaţi linia laser
verticală astfel încât mijlocul acesteia să traverseze exact
punctele Ⅰ şi Ⅱ.
– Marcaţi ca punct Ⅳ mijlocul liniei laser de pe muchia
superioară a golului de uşă.
– Diferenţa d dintre punctele Ⅲ şi Ⅳ marcate reprezintă
abaterea efectivă a aparatului de măsură pe verticală.
– Măsuraţi înălţimea golului de uşă.
Abaterea maximă admisă se calculează după cum urmează:
dublul înălţimii golului de uşă × 0,3 mm/m
De exemplu: La o înălţime de 2 m a golului de uşă, abaterea
maximă trebuie să fie de
2 × 2 m × ±0,3 mm/m = ±1,2 mm. În consecinţă, între
punctele Ⅲ şi Ⅳ trebuie să existe o diferenţă de cel mult
1,2 mm.
Verificarea preciziei liniei verticale
Pentru verificare, este necesar un tronson de măsurare liber
pe o fundaţie cu o distanţă de aproximativ 5 m între podea şi
plafon.
– Montaţi aparatul de măsură pe suportul rotativ (15) şi
aşezaţi-l pe podea. Alegeţi modul cu puncte şi lăsaţi
aparatul de măsură să se niveleze.
– Marcaţi centrul punctului laser superior pe plafon
(punctul Ⅰ). Marcaţi, de asemenea, centrul punctului laser
inferior pe podea (punctul Ⅱ).
5 m
Bosch Power Tools

Hide quick links:

Publicidad

Tabla de contenido
loading

Tabla de contenido