ro
Aţi achiziţionat împreună cu mobila dvs. un sistem electromecanic conforta-
bil de deschidere a frigiderelor. Vă rugăm să vă familiarizaţi cu componentele
sistemului şi să respectaţi indicaţiile tehnice:
Indicaţie de siguranţă:
Respectarea următoarelor indicaţii de siguranţă este obligatorie:
· Înainte de punerea în funcţiune, citiţi cu atenţie şi în întregime manualul
de utilizare.
· Păstraţi manualul de utilizare pe toată durata de viaţă a sistemului.
· Daţi acest manual de utilizare eventualilor viitori utilizatori şi posesori ai
sistemului Easys.
1. Generalităţi
Sistemul Easys serveşte deschiderii uşilor de frigidere integrate în corpurile
de mobilă din gospodării. Temperatura ambientală minim admisă este de
5°C, iar cea maximă de 40°C. Sistemul funcţionează cu tensiune mică de
protecţie (SELV), generată de blocul de alimentare original (face parte din
volumul livrării).
Componentele sistemului nu posedă un tip special de protecţie împotriva
pătrunderii apei şi corpurilor străine, din acest motiv nefiind adecvate pentru
utilizarea în aer liber sau în locuri cu apă ori locuri murdare.
Easys se va utiliza doar în următoarele condiţii:
· În spaţii uscate închise
· Într-un interval de temperatură de 5 - 40°C
Nu ne asumăm răspunderea pentru defecţiuni intervenite din cauza utilizării
neconforme destinaţiei sau a folosirii greşite.
2. Siguranţa
La data punerii sale în circulaţie, sistemul Easys corespunde ultimului stadiu
al tehnicii siguranţei.
2.1 Avertismente
· Lucrările de montare, întreţinere şi demontare, precum şi punerea în
funcţiune şi reglajele aferente se vor face numai de către firma responsabilă
cu montarea mobilei de bucătărie.
· Înainte de efectuarea lucrărilor de curăţare şi întreţinere, deconectaţi priza
sau scoateţi ştecherul din priză.
· Dacă pătrunde umiditate în blocul de alimentare, există pericol de moarte
prin electrocutare.
· Conectaţi la blocul de alimentare numai aparate care fac parte din setul
de livrare al sistemului de deschidere sau aparate prevăzute de producător
special pentru conectarea simultană la blocul de alimentare.
· Dacă cablul de conectare la reţea de la blocul de alimentare este deteriorat,
folosirea acestuia este interzisă, impunându-se schimbarea cablului. Există
pericol de moarte prin electrocutare.
· Nu deschideţi niciodată un bloc de alimentare defect sau un motor defect
(pericol de moarte).
· Acest aparat poate fi utilizat de persoane (inclusiv copii) cu capacităţi
psihice, senzoriale sau mentale limitate ori cu experienţă şi/sau pricepere
redusă, cu condiţia să fie supravegheate sau îndrumate de către o persoană
responsabilă pentru siguranţa lor. Copiii trebuie supravegheaţi pentru a vă
asigura că nu se joacă cu aparatul.
· Sistemul corespunde prevederilor valabile la data punerii în circulaţie. În
ciuda acestui fapt, sistemul poate fi perturbat de alte aparate electroteh-
nice. În acest caz adresaţi-vă producătorului sau distribuitorului aparatelor
respective.
· Uşile de frigider acţionate cu Easys 200 trebuie să poată fi deschise şi
închise cu uşurinţă. Evitaţi orice suprasolicitare şi blocare a uşii frigiderului
cu obiecte grele sau voluminoase.
62
Hettich Marketing- und Vertriebs GmbH & Co. KG · Gerhard-Lüking-Straße 10 · 32602 Vlotho · Telefon +49 5733 798-0 · www.hettich.com
· Pentru asigurarea împotriva unei acţionări neintenţionate a uşii, se
recomandă conectarea blocului de alimentare la o priză comutabilă şi
oprirea prizei atunci când este nevoie.
2.2 Modificări constructive şi piese de schimb
Nu faceţi modificări constructive şi nu utilizaţi piese de schimb neaprobate
de producător, pentru că acestea afectează funcţionarea şi siguranţa.
· Folosiţi numai piese de schimb originale.
· Înlocuirea componentelor se va face numai de către persoane avizate.
· Solicitaţi imediat remedierea defecţiunilor de către un specialist autorizat.
· Comandaţi piesele de schimb la distribuitorul sau la furnizorul dvs. de
mobilă.
2.3 Eliminarea ca deşeu
La sfârşitul duratei sale de viaţă, duceţi aparatul la un loc de colectare a
deşeurilor amenajat de municipalitate, specializat în returnarea şi valorifica-
rea deşeurilor electrice şi electronice.
2.4 Marcaj şi semnificaţie
Bloc de alimentare
1. 100...240 V 50/60 Hz = tensiune de reţea
2. 24 V DC SELV = tensiune de ieşire (tensiune mică de protecţie)
3. 90 W = putere nominală
4. = clasa de protecţie II (izolare de protecţie)
motor şi declanşator automat Easys 200
5. = clasa de protecţie III
6. 3,5 A = consumul de curent la sarcină maximă
Indicaţie privind instalarea: Dacă blocul de alimentare este conectat la o
priză comutabilă, închiderea prizei prezintă avantajul de a garanta că cei
mici nu se joacă cu sistemul şi că în absenţa dvs. (de exemplu în concediu) se
evită un consum de curent inutil pentru starea de standby.