ale aparatului departe de față sau corp. // Nu utilizați niciodată aparatul pentru a aspira
materiale de construcții (precum nisip fin, var, ciment pudră, praf toner, etc.). Acest lucru poate
deteriora aparatul.
Probleme şi soluţii
Problemă
Nu funcţionează.
Puterea de
aspirare s-a
redus.
Aspiratorul nu se
încarcă.
Durată de
uncționare redusă
după încărcare.
Mediul înconjurător
Nu aruncaţi aparatul împreună cu deşeurile casnice atunci când nu mai este utilizabil. Înmânaţi-l la un punct
oficial de colectare spre a fi reciclat. Astfel, ajutaţi la conservarea mediului.
Acest aparat este marcat în conformitate cu Directiva europeană 2012/19/EU privind deşeurile de echipamente
electrice şi electronice (WEEE). Aceste linii directoare constituie cadrul legislativ aplicabil la nivel european returnării
şi reciclării deşeurilor de echipamente electrice şi electronice.
Garanţie şi service
Dacă aveţi nevoie de informaţii sau aveţi o problemă, contactaţi Centrul Relaţii Clienţi Gorenje din ţara
dumneavoastră (veţi găsi numărul de telefon în broşura de garanţie internațională ). Dacă nu există niciun Centru
de Relaţii Clienţi în ţara dumneavoastră, mergeţi la dealer-ul local Gorenje sau contactaţi Departamentul de
Service al Aparatelor Casnice Gorenje.
Observaţie: Garanţia bateriei aspiratorului este de 12 luni.
Numai pentru uz personal!
Motiv posibil
Bateria este descărcată.
Aspiratorul portabil nu este asamblat
corect.
Cuva de praf este plină.
Filtrul este blocat.
Orificiul de admisie a aerului sau rola
periei electrice sunt blocate.
Încărcătorul nu este conectat la priză.
Ştecherul încărcătorului nu este
conectat la orificiul bazei.
Aspiratorul portabil nu este aşezat e
ansamblu.
Nu este lăsat suficient la încărcat.
Bateria este descărcată.
Soluţie
Încărcaţi-o.
Asamblaţi aspiratorul portabil corect.
Înlăturaţi praful.
Curăţaţi sau schimbaţi filtrul
Curăţaţi peria electrică.
Conectaţi încărcătorul la priză.
Conectaţi încărcătorul la
ansamblul bazei aspiratorului.
Aşezaţi aspiratorul portabil pe ansamblu.
Încărcaţi-l conform
instrucţiunilor.
Schimbaţi bateria.
17