NVENT RAYCHEM QUICKNET
INTRODUCERE
QuickNet este un covor electric de încălzire prin pardoseală autoadeziv,
care trebuie instalat și pus în funcțiune de un electrician calificat. Dacă
QuickNet este achiziționat și/sau instalat de un utilizator final, instalarea
trebuie să fie aprobată de un electrician înainte de punerea în funcțiune.
Raportul de punere în funcțiune se completează în timpul instalării și
este semnat de către electrician în timpul punerii în funcțiune. Toate
măsurătorile făcute de utilizatorul final în timpul instalării vor fi validate
de electrician.
QuickNet este un covor electric de încălzire prin
pardoseală și trebuie instalat numai în acest
scop. QuickNet va fi întotdeauna controlat de un
termostat dotat cu un senzor de pardoseală. Mai
multe informații despre termostat și senzorul
de pardoseală pot fi găsite în secțiunea numită
„TERMOSTATUL".
INSTRUCȚIUNI DE SIGURANȚĂ
QuickNet nu poate fi tăiat pe bucăți, montat suprapus sau la o distanță
mai mică decat cea dintre cablurile preinstalate în covor. Nu instalați
QuickNet în zone care ar putea fi deteriorate prin găurirea cu burghiul.
Nu instalați QuickNet în zone care ar putea fi acoperite de mobilier fix,
unde ventilația pardoselii este împiedicată. Prezența cablului electric
de încălzire prin pardoseală trebuie să fie evidențiată prin așezarea
etichetei de instalare (autocolant de avertizare galben furnizat împreună
cu produsul) în cutia de siguranțe sau la racordurile de alimentare.
Evitați deteriorarea mecanică a cablului de încălzire! În caz de
deteriorare, se poate utiliza un kit de reparare.
Acest aparat poate fi utilizat de copii mai mari de 8 ani și de persoane
cu capacități fizice, senzoriale sau mentale reduse, sau fără experiența
și cunoștințele necesare, dacă sunt supravegheați sau au fost instruiți
cu privire la utilizarea aparatului în mod sigur și au înțeles pericolele
posibile. Copiii nu au voie să se joace cu aparatul. Curățarea și
întreținerea nu trebuie să fie efectuate de copii fără supraveghere.
108 | nVent.com/RAYCHEM
QuickNet va fi instalat întotdeauna în cel puțin 5 mm
de beton, compus autonivelant, șapă, adeziv pentru
gresie sau un material echivalent potrivit pentru
încălzirea prin pardoseală. Vă rugăm să citiți cu
atenție instrucțiunile complete de instalare. Atentie la
standardele și reglementările locale în vigoare.