Înainte De Prima Utilizare - Redmond SkyCoffee RCM-M1505S-E Manual Del Usuario

Tabla de contenido

Publicidad

SE INTERZICE să scufundați aparatul în apă sau să-l pune-
ți sub jetul de apă!
• Copiilor în vârstă de 8 ani și mai mult, precum și persoanele cu handicap,
senzoriale sau psihice, sau lipsa de experiență și cunoștințe, pot utiliza
dispozitivul numai sub supravegherea și/sau în acel caz, dacă au fost
instruiți cu privire la utilizarea în condiții de siguranță a dispozitivului și
sunt conștienți de pericolul, legat de utilizarea acestuia. Copiii nu trebuie
să se joace cu aparatul. Păstrați aparatul și cablul de alimentare în locuri
neaccesibile copiilor sub 8 ani. Curățarea și întreținerea dispozitivului
nu trebuie să fie efectuate de copii fără supravegherea unui adult.
• Materialul de ambalare (peliculă, polistiren și a.ș.m.d.) poate fi
periculos pentru copii. Pericol de sufocare! Păstrați-l într-un loc neac-
cesibil pentru copii.
• Este interzisă reparația aparatului independentă sau modificarea
structurii sale. Reparațiile aparatului trebuie efectuate numai de către
un centru de servicii autorizat. Lucrărille neautorizate pot duce la
deteriorarea aparatului, rănire sau pagube materiale.
ATENȚIE! Este interzisă utilizarea aparatului cu orice defecțiuni.
Caracteristicile tehnice
Моdel............................................................................................................ SkyCoffee RСМ-М1505S-E
Putere ..................................................................................................................................................600 W
Tensiune......................................................................................................................... 220-240 V, 50 Hz
Protecția împotriva electrocutării ...............................................................................................clasa I
Тipul mașinii de cafea ...........................................................................................................de picurare
62
Mașină de măcinat ........................................................................................................................ built in
Мaterialul carcasei ..........................................................................................plastic / oțel inoxidabil
Materialul ulciorului ................................................................sticlă rezistentă la căldură / plastic
Filtrul ......................................................................................................................... din metal, detașabil
Volumul rezervorului pentru apă ....................................................................................................0,5 l
Volumul ulciorului ...............................................................................................................................0,5 l
Indicarea activității ..............................................................................................................................LED
Protocolul transferului de date ....................................................................................Bluetooth v4.0
Suportul pentru dispozitive:
Android .................................................................................................... 4.3 Jelly Bean sau mai sus
iOS .................................................................................................................................8.0 sau mai sus
Posibilitatea utilizării boabelor întregi și mărunțite ................................................................. еste
Încălzirea ulciorului ............................................................................................................................ еste
Аutodeconectarea ................................................................................................................................ еste
Protecția de conectare la asamblarea incorectă ......................................................................... еste
Protecția de supraîncălzire ............................................................................................................... еste
Lungimea cablului de alimentare .................................................................................................0,7 m
Completare
Mașină de cafea........................................1 buc.
Ulcior ...........................................................1 buc.
Perie de curățare ......................................1 buc.
Producătorul îşi rezervă dreptul de a modifica designul, conţinutul, precum şi caracteris-
ticile tehnice ale dispozitivului pe parcursul perfecţionării dispozitivului fără anunţarea
prealabilă despre aceste modificări.
Modelul aparatului A1
1. Supapa de eliberare a aburului
2. Capacul dispozitivului
3. Butonul de blocare al capacului
4. Țeavă pentru aprovizionarea cu apă
5. Baza de montare a capacului filtrului
6. Găurile pentru furnizarea apei în filtru
7. Secția de activitate
8. Capacul filtrului
9. Filtrul din metal
10. Capacitatea de măcinare și fierbere a cafelei
11. Capacul rezervorului pentru apă
12. Indicatorul activității
I. ÎNAINTE DE PRIMA UTILIZARE
Despachetaţi dispozitivul, înlăturaţi toate materialele de ambalare şi autocolante promoţionale. Păstraţi
obligatoriu autocolanta cu numărul seriei şi autocolanta de avertizare.
Cafea lingură ..............................................1 buc
Instrucțiuni de utilizare..........................1 buc.
Carte de service ........................................1 buc.
13. Comutatorul regimurilor de activitate
14. Butonul „Start"
15. Năsuc pentru servirea cafelei cu
protecție de scurgeri
16. Placa de metal pentru încălzirea ul-
ciorului
17. Ulciorul pentru cafea
18. Capacul ulciorului
19. Mânerul ulciorului
20. Cablu de alimentare
21. Cafea lingură
22. Perie de curățare

Publicidad

Tabla de contenido
loading

Tabla de contenido