dicatorul de măsurare arată cea mai mare valoare, piesa metalică se află exact sub senzorul detectorului.
În caz de descoperire a unei piese din metal, indicatorul de detectare este luminat cu roşi şi se emite un
semnal acustic.
Pentru a localiza mai exact piesa metalică trebuie să ţineţi apăsaţi butonul „ZOOM", iar apoi să deplasaţi
de trei ori detectorul deasupra piesei metalice descoperite prin metoda obişnuită. Pe afişaj apare indicatorul
„ZOOM" şi un indicator separat de măsurare exactă. Trebuie să observaţi indicarea, cea mai mare amplitudi-
ne va fi vizibilă atunci când senzorul detectorului se va afla deasupra mijlocului piesei metalice.
ATENŢIE! În caz de detectare a unor piese foarte mici sau piese ascunse adânc, descoperirea prin metoda
tradiţională poate să nu reuşească. Atunci trebuie să folosiţi o metodă exactă.
În cazul în care descoperiţi piese metalice feromagnetice, pe afişaj apare indicatorul de detectare a metalelor
feromagnetice. În cazul în care descoperă piese metalice diamagnetice, iar pe afişaj apare indicatorul de
descoperire a metalelor diamagnetice.
ATENŢIE! În cazul în care semnalul de detectare este slab, este posibil să nu se reuşească stabilirea tipului
de metal.
În caz de detectare a pieselor de metal dense, precum plasa sau armarea, trebuie să folosiţi metoda exactă.
În acest caz indicatorul de metale feromagnetice va apărea deasupra piesei metalice, iar indicatorul de
metale diamagnetice între piese.
Descoperirea pieselor de lemn
Apăsaţi butonul de detectare a lemnului, pe afişaj apare simbolul vizibil pe buton şi indicatorul „ZOOM".
Aşezaţi detectorul pe suprafaţa analizată, iar apoi ţineţi apăsat butonul „ZOOM". Pe afişaj apare indicatorul
de calibrare automată, iar indicatorul de detectare va lumina cu culoare verde. Dispare indicatorul „ZOOM".
Ţineţi apăsat butonul „ZOOM" şi deplasaţi detectorul pe suprafaţa analizată.
ATENŢIE! Atunci când deplasaţi nu desprindeţi detectorul de suprafaţa analizată. Toate picioarele detectoru-
lui trebuie să intre în contact cu suprafaţa analizată.
În caz de descoperire a pieselor de lemn indicatorul de măsurare va mări amplitudinea de indicare. Trebuie
să deplasaţi de câteva ori detectorul deasupra locului de detectare. Acest fapt permite mărirea preciziei de
detectare. În locul în care indicatorul de măsurare indică valoarea cea mai mare, piesa de lemn se află exact
sub senzorul detectorului. În caz de descoperire a unei piese de lemn, indicatorul de detectare este luminat
cu culoarea roşie şi se emite un semnal acustic.
ATENŢIE! În caz de aplicare accidentală a detectorului direct deasupra piesei de lemn, pe ecran va vi vizibil
indicatorul de măsurare şi săgeata sub indicatorul „ZOOM", iar indicatorul de detectare va lumina cu culoare
roşie. În acest caz trebuie să aşezaţi detectorul în alt loc din suprafaţa analizată şi apoi să începeţi din nou
procedura de detectare.
ATENŢIE! Atunci când detectaţi piesele de lemn se poate întâmpla ca să detectaţi piese metalice care se află
la adâncimea între 25 şi 50 mm. În acest caz trebuie să comutaţi detectorul la modul de detectare de metal
şi să vă asiguraţi dacă există piese metalice.
Descoperirea cablurilor sub tensiune
Detectorul poate indica amplasarea cablurilor aflate sub tensiune prin care circulă curent alternativ cu frec-
venţa de 50 sau 60 Hz. Alte cabluri pot fi descoperite doar ca şi piese metalice.
Indicatorul cablului sub tensiune poate apărea pe afişaj atât atunci când descoperiţi piese metalice cât şi
de lemn. Atunci când apare indicatorul trebuie să-l deplasaţi de câteva ori deasupra locului în care se află
cablul sub tensiune. Trebuie să observaţi amplitudinea indicatorului. În locul în care descoperiţi cea mai mare
valoare se află un cablu sub tensiune. Atunci când descoperiţi un cablu sub tensiune, indicatorul de detectare
este luminat cu culoare roşie şi se emite un semnal acustic.
Cablurile sub tensiune pot fi descoperite cel mai uşor în cazul în care într-adevăr prin acestea circulă curent.
În acest caz trebuie să porniţi receptoarele de energie electrică.
ATENŢIE! În anumite cazuri, de exemplu atunci când cablurile se află în spatele unei suprafeţe metalice
sau suprafaţa este umedă, acestea nu pot fi descoperite exact. În acest caz trebuie să folosiţi modul de
detectare a metalului.
ATENŢIE! În cazul cablurilor ecranate detectarea cablurilor sub tensiune poate să nu fie eficientă. Cablurile
de genul cablul tordasat pentru computer sau cablurile împletite nu vor fi descoperite.
Calibrarea detectorului
În cazul în care indicatorul de măsurare indică amplitudine, chiar şi atunci când nu există obiecte metalice
în apropierea detectorului, trebuie să supuneţi detectorul la calibrare manuală. Pentru a face acest lucru
trebuie să îndepărtaţi toate piesele metalice din raza de acţiune a detectorului, inclusiv brăţările şi să ţineţi
detectorul în aer. Atunci când detectorul este oprit ţineţi apăsate simultan comutatorul şi butonul de detectare
a lemnului. Daţi drumul la butoane abia atunci când indicatorul de detectare va lumina simultan verde şi roşu.
Dacă procesul de calibrare s-a terminat cu succes, detectorul porneşte din nou după câteva minute şi va fi
pregătit pentru funcţionare.
ATENŢIE! În cazul în care confirmarea calibrării automate pulsează mai mult timp sau nu este afişată, nu
lucraţi cu detectorul datorită rezultatelor inexacte. În acest caz trebuie să trimiteţi detectorul la recalibrare la
service-ul producătorului.
Oprirea semnalului acustic
Semnalul acustic poate fi oprit. Pentru a face acest lucru trebuie să apăsaţi simultan butoanele de detectare
a metalului şi lemnului. Pe afişaj apare simbolul semnalului acustic oprit. Pornirea semnalului acustic va fi
realizată în acelaşi mod.
Întreţinerea detectorului
Detectorul trebuie curăţat cu o lavetă moale, uscată. Nu utilizaţi detergenţi. Nu lipiţi pe detector autocolante,
în special cele care conţin metal. Acest fapt influenţează funcţionarea detectorului. Nu îndepărtaţi protecţiile
picioarelor aparatului. În caz de descărcare sau de defectare trebuie să le schimbaţi cu unele noi. Înainte de
lipire a unoi noi protecţii trebuie să îndepărtaţi exact resturile celor vechi.
28