RO
MĂSURI DE SIGURANŢĂ în timpul operării şi întreţinerii
Părinţii/supraveghetorii trebui să citească această pagină mai întâi
PĂRINŢII/SUPRAVEGHETORII TREBUIE SĂ INSTRUIASCĂ COPII DESPRE CUM SĂ UTILIZEZE SCUTERUL ÎN SIGURANŢĂ.
Dacă utilizatorul nu respectă aceste avertismente, există riscul de avarii, accidente sau chiar moarte.
Utilizarea unui scuter electric prezintă potenţiale riscuri.
• La fel ca orice alt produs pe roţi, un scuter electric poate fi periculos (de exemplu, dacă cădeţi sau dacă îl utilizaţi în situaţii periculoase).
Scuterele electrice sunt, bineînţeles, produse să se mişte şi, în consecinţă, utilizatorul poate pierde controlul şi se poate confrunta cu
situaţii periculoase.
• Atât copiii, cât şi adulţii responsabili cu supravegherea copiilor trebuie să fie conştienţi de faptul că, în astfel situaţii, utilizatorul se poată
răni grav sau poate surveni chiar moartea acestuia, chiar dacă foloseşte echipament de protecţie sau au fost luate alte măsuri de siguranţă.
FOLOSIŢI SCUTERELE PE PROPRIUL RISC ŞI FOLOSIŢI-LE CU GRIJĂ.
Sunt necesare supraveghere şi responsabilitatea din partea părinţilor şi a adulţilor
Deoarece scuterele pot fi periculoase şi nu orice produs este adecvat pentru vârsta sau înălţimea copilului – există diferite
recomandări pentru această categorie de produse, în funcţie de vârstă, al căror scop este de a reflecta natura pericolelor şi
abilitatea fizică şi mentală necesară a copilului pentru a putea evita aceste pericole. Părinţii şi adulţii supraveghetori trebuie să
aleagă produse adecvate pentru vârsta copilului care va utiliza scuterul electric şi să nu permită copiilor cu vârste prea mici sau care
nu sunt suficient de experimentaţi să utilizeze produsul.
• Vârsta recomandată pentru utilizarea scuterului electric Razor Power Core S150 este de minim 13 ani. Un utilizator, chiar dacă
are minim 13 ani, nu ar trebui să utilizeze scuterul dacă dimensiunea scuterului nu îi este adecvată. Decizia unui părinte de a
permite copilului său să utilizeze scuterul ar trebui să fie bazată pe maturitatea şi abilitatea copilului de a respecta regulile. Nu
lăsaţi produsul la îndemâna copiilor mici şi reţineţi faptul că este destinat utilizării de către persoane cărora le este adecvată
dimensiunea scuterului.
• Greutatea maximă a utilizatorului este de 70 kg.
• Osoby s akýmkoľvek duševným alebo fyzickým stavom, kvôli ktorému možno pripustiť poranenie alebo zhoršenie ich fyzickej
obratnosti alebo duševných schopností rozpoznať, pochopiť a dodržiavať bezpečnostné opatrenia a dokázať pochopiť riziká
vlastné pre používanie kolobežky, by nemali alebo by mali mať zakázané používať výrobok, ktorý nie je pre ne vzhľadom na ich
stav vhodný. Osoby so srdcovými ťažkosťami, chorobami hlavy, chrbta alebo krku (alebo osoby, ktoré podstúpili operácie týchto
častí tela), ako aj tehotné ženy je nutné upozorniť na to, aby takéto výrobky nepoužívali.
Verificaţi scuterul înainte de utilizare – efectuaţi operaţii de întreţinere după fiecare utilizare
• Înainte de utilizare, asiguraţi-vă că toate apărătorile de lanţ sau orice acoperitoare de protecţie sunt la locul lor şi în stare bună, că frâna
funcţionează corect şi pneul nu este prea uzat. Verificaţi ca anvelopa faţă să fie umflată la presiunea corectă (PSI) şi ca roata din spate să nu
prezinte zone plate sau uzură excesivă.
• După utilizare efectuaţi operaţii de întreţinere şi reparaţii ale scuterului, în conformitate cu specificaţiile producătorului cuprinse în acest
manual. Utilizaţi doar piese de schimb autorizate de producător. Nu modificaţi configuraţia şi proiectarea originale ale acestui scuter.
Practici şi condiţii acceptate de utilizare – Părinţii/adulţii ar trebui să explice copiilor aceste reguli.
Purtaţi echipamentul de protecţie atunci când utilizaţi produsul. A nu se utiliza în trafic.
Unde puteţi utiliza scuterul
• Verificaţi şi respectaţi legislaţia locală privitoare la locurile în care pot fi utilizate scuterele electrice. Feriţi-vă de autovehicule şi motociclete
şi utilizaţi produsul doar în locurile autorizate şi cu grijă.
• Utilizaţi cu prudenţă. Evitaţi pietonii, skaterele, skateboard-urile, scuterele, bicicletele, copiii sau animalele care vă ies în cale. Respectaţi
drepturile şi proprietatea celorlalţi.
• Scuterul electric este destinat utilizării pe suprafeţe netede, uscate precum pavaje, teren nivelat fără grohotiş, precum nisip, frunze, pietre
sau prundiş.
• Suprafeţele ude, lucioase, neregulate sau accidentate pot reduce tracţiunea şi creşte riscul de accidente.
• Nu utilizaţi scuterul pe nămol, gheaţă, pe suprafeţe cu bălţi sau apă.
• Atenţie la posibilele obstacole în care puteţi prinde roata scuterului sau care vă pot forţa să viraţi brusc sau să pierdeţi controlul.
• Evitaţi protuberanţele ascuţite, grilajele canalelor şi schimbările bruşte de suprafaţă.
• Nu utilizaţi scuterul pe vreme ploioasă sau pe timp de îngheţ şi nu scufundaţi scuterul în apă, deoarece componentele şi circuitele electrice
pot suferi avarii provocate de apă sau pot crea condiţii nesigure.
• Nu utilizaţi scuterul electric în casă deoarece puteţi deteriora suprafeţe precum covoare sau podele.
• Nu utilizaţi scuterul în apropierea scărilor sau a piscinelor.
39