Nivelul vibraţiilor şi nivelul zgomotelor emise specificate în
prezentele instrucţiuni au fost măsurate conform unei
proceduri de măsurare standardizate şi pot fi utilizate la
compararea diferitelor scule electrice. Acestea pot fi folosite
şi pentru evaluarea provizorie a vibraţiilor şi zgomotului
emis.
Nivelul specificat al vibraţiilor şi al zgomotului emis se referă
la cele mai frecvente utilizări ale sculei electrice. În
eventualitatea în care scula electrică este utilizată pentru
alte aplicaţii, împreună cu alte accesorii decât cele indicate
sau nu, beneficiază de o întreţinere satisfăcătoare, nivelul
vibraţiilor şi nivelul zgomotului emis se pot abate de la
valorile specificate. Aceasta poate amplifica considerabil
vibraţiile şi zgomotul de-a lungul întregului interval de lucru.
Pentru o evaluare exactă a vibraţiilor şi a zgomotului ar trebui
luate în calcul şi intervalele de timp în care scula electrică
este deconectată sau funcţionează, dar nu este folosită
efectiv. Această metodă de calcul ar putea duce la reducerea
considerabilă a zgomotului pe întreg intervalul de lucru.
Stabiliţi măsuri de siguranţă suplimentare pentru protejarea
utilizatorului împotriva efectului vibraţiilor, ca de exemplu:
întreţinerea sculei electrice şi a accesoriilor, menţinerea
căldurii mâinilor, organizarea proceselor de muncă.
Acumulator
Sculă electrică cu acumulator Bosch achiziţionată chiar şi
fără acumulator. Dacă în pachetul de livrare al sculei tale
electrice este inclus un acumulator, îl poţi scoate pe acesta
din ambalaj.
Încărcarea acumulatorului
Folosiţi numai încărcătoarele menţionate în datele
u
tehnice. Numai aceste încărcătoare sunt adaptate la
acumulatorul cu tehnologie litiu‑ion montat în scula
dumneavoastră electrică.
Observaţie: Acumulatorii litiu-ion sunt livraţi în stare parţial
încărcată, conform reglementărilor internaţionale privind
transportul. Pentru a asigura funcţionarea la capacitate
maximă a acumulatorului, încarcă complet acumulatorul
înainte de prima utilizare.
Introducerea acumulatorului
Introdu acumulatorul încărcat în adaptorul pentru
acumulator până când acesta se fixează.
Extragerea acumulatorului
Pentru extragerea acumulatorului, apasă tasta de deblocare
şi extrage acumulatorul. Nu forţa.
Acumulatorul este prevăzut cu 2 trepte de blocare, care au
rolul de a preveni căderea acumulatorului din scula electrică
în cazul apăsării involuntare a tastei de deblocare
a acumulatorului. Atât timp cât acumulatorul se află în
interiorul sculei electrice, acesta este menţinut în poziţie
prin forţa elastică a unui arc.
Bosch Power Tools
Indicatorul stării de încărcare a acumulatorului
LED-urile verzi ale indicatorului stării de încărcare a
acumulatorului indică starea de încărcare a acumulatorului.
Din considerente legate de siguranţă, verificarea stării de
încărcare este posibilă numai cu scula electrică oprită.
Pentru indicarea stării de încărcare, apasă tasta
Acest lucru este posibil şi când acumulatorul nu este montat
pe scula electrică.
Dacă, după apăsarea tastei pentru indicarea stării de
încărcare, nu se aprinde niciun LED, înseamnă că
acumulatorul este defect şi trebuie înlocuit.
Tip de acumulator GBA 18V...
LED
Aprindere continuă de 3 ori în verde
Aprindere continuă de 2 ori în verde
Aprindere continuă o dată în verde
Aprindere intermitentă o dată în verde
Tip de acumulator ProCORE18V...
LED
Aprindere continuă de 5 ori în verde
Aprindere continuă de 4 ori în verde
Aprindere continuă de 3 ori în verde
Aprindere continuă de 2 ori în verde
Aprindere continuă o dată în verde
Aprindere intermitentă o dată în verde
Indicaţii privind manevrarea optimă a
acumulatorului
Protejaţi acumulatorul împotriva umezelii şi apei.
Depozitaţi acumulatorul numai la temperaturi cuprinse între
−20 °C şi 50 °C. Nu lăsaţi acumulatorul în autovehicul, de
exemplu, pe timpul verii.
Ocazional curăţaţi fantele de ventilaţie ale acumulatorului
utilizând o pensulă moale, curată şi uscată.
Un timp de funcţionare considerabil redus după încărcare
indică faptul că acumulatorul s‑a uzat şi trebuie înlocuit.
Respectaţi instrucţiunile privind eliminarea.
Montare
Înaintea oricăror intervenţii asupra sculei electrice
u
(de ex. întreţinere, schimbarea accesoriilor, etc.) cât
şi în timpul transportului şi depozitării acesteia
extrageţi acumulatorul din scula electrică. În cazul
acţionării involuntare a întrerupătorului pornit/oprit
există pericol de rănire.
Română | 145
sau
.
Capacitate
60–100%
30–60%
5–30%
0–5%
Capacitate
80–100%
60–80%
40–60%
20–40%
5–20%
0–5%
1 609 92A 757 | (25.03.2022)