OBJ_BUCH-835-002.book Page 209 Friday, October 10, 2008 8:40 AM
Dacă maşina se opreşte din nou, măriţi
înălţimea de lucru sau amânaţi efectuarea
lucrării până când condiţiile de lucru vor fi mai
bune. Citiţi şi tabelul de detectare a
defecţiunilor şi sfaturile utile privind aerisirea şi
afânarea gazonului.
Sfaturi utile privind aerisirea şi afânarea
gazonului
Condiţii optime pentru aerisirea/afânarea
gazonului există artunci când iarba are firul
scurt şi este puţin umedă. Dacă se aeriseşte sau
afânează gazonul atunci când solul este foarte
moale sau foarte tare, aceasta poate duce la
deteriorarea gazonului şi face ca maşina să
colecteze necorespunzător resturile vegetale.
– Înainte de a aerisi/afâna gazonul eliminaţi
muşchiul cu un erbicid uzual din comerţ.
– Porniţi ALR 900/AVR 1100 cu înălţimea de
lucru maximă şi reduceţi-o apoi în funcţie de
necesităţi.
– Aerisiţi/afânaţi gazonul mai întâi într-o
direcţie înainte şi înapoi, apoi, după o
săptămână, perpendicular pe direcţia
anterioară, în acelaşi mod, până când veţi fi
prelucrat întreg gazonul.
– În funcţie de starea gazonului, aerisirea/
afânarea acestuia poate duce, prin greblarea
muşchiului şi a resturilor vegetale, la apariţia
unor porţiuni cu iarbă rară sau complet
lipsite de vegetaţie.
Indicaţie: Atunci când pe lotul cu gazon s-a
adunat prea mult material vegetal de la copaci
(de ex. frunze, crengi, etc.), mai întâi îndepărtaţi
aceste resturi, reglând maşina la înălţimea de
lucru de 3 sau 4.
Pentru a obţine un rezultat optim, înainte de
reînsămânţarea gazonului, cosiţi iarba.
Reînsămânţaţi gazonul cu seminţe de iarbă de
calitate superioară în locurile goale sau
acoperite cu iarbă rară. Înainte de a trata cu
îngrăşăminte, aşteptaţi să răsară iarba proaspăt
însămânţată iar dacă este necesar udaţi-o
pentru ca seminţele plantate să nu se usuce.
Momentul optim pentru aerisirea şi afânarea
gazonului este primăvara şi toamna târziu.
Bosch Power Tools
Gazonul poate fi întreţinut şi prin afânarea
acestuia cu o înălţime de lucru mai mare, la un
interval de şase cosiri.
F 016 L70 481 | (10.10.08)
Românã | 209