- Dacă una din părţile carcasei aparatului se
sparge, deconectaţi imediat aparatul de la reţea,
pentru a preveni posibilitatea unui şoc electric..
- Nu utilizaţi aparatul dacă a fost scăpat pe
podea, dacă există semne vizibile de deteriorare
sau dacă prezintă scurgeri.
- Evitaţi orice contact cu lichidul care ar putea fi
eliberat din baterie. În caz de contactul cu ochii,
spălaţi cu apă din abundenţă şi solicitaţi asistenţă
medicală. Lichidul pierdut de baterie poate cauza
iritaţii sau arsuri.
Utilizare şi îngrijire:
- Nu utilizaţi aparatul fără filtrul (filtrele) sale
corect montate.
- Nu utilizaţi aparatul pentru a aspira apă sau
orice alt lichid.
- Respectaţi indicaţia de nivel MAX
- Acest aparat este destinat utilizării în
gospodărie, nu profesionale sau industriale.
- Acest aparat trebuie depozitat într-un loc care să
nu fie la îndemâna copiilor şi/sau a persoanelor
cu capacităţi fizice, senzoriale sau mentale re-
duse, sau care nu sunt familiarizate cu utilizarea
acestuia.
- Utilizaţi aparatul, accesoriile şi sculele sale con-
form acestor instrucţiuni. Ţineţi cont de condiţiile
de funcţionare şi de sarcina pe care o îndepliniţi.
Utilizarea aparatului pentru orice altceva în afară
de destinaţia prevăzută poate crea pericole.
- Nu acţionaţi asupra unor zone care conţin obiec-
te metalice ca de exemplu cuie şi/sau şuruburi.
- Nu aspiraţi niciodată obiecte incandescente sau
ascuţite (mucuri de ţigară, cenuşă, cuie etc.).
- Nu deschideţi bateria/bateriile, indiferent de
circumstanţă.
- Nu utilizaţi aparatul în prezenţa animalelor de
companie.
- Reîncărcaţi bateria/bateriile numai cu
încărcătorul furnizat de către producător. Un
încărcător adecvat unui tip de baterie poate pro-
voca explozii sau pericol de incendiu atunci când
este utilizat cu altă baterie.
- Utilizaţi aparatul numai cu bateriile pentru care a
fost proiectat. Utilizarea altor baterii poate cauza
o explozie sau pericol de incendiu.
Service:
- Asiguraţi-vă că aparatul este servisat numai
de către personal specializat şi că sunt utilizate
numai accesorii sau piese de schimb originale
pentru înlocuirea celor existente.
- Orice utilizare greşită sau nerespectare a
instrucţiunilor poate fi periculoasă, anulând şi
lipsind de efect garanţia şi responsabilitatea
producătorului.
Instalare
- Asiguraţi-vă că înlăturaţi tot materialul ambalaju-
lui din interiorul aparatului.
Asamblarea staţiei de încărcare:
- Aparatul are o staţie de încărcare (O) care
trebuie să fie fixată pe un perete.
- Conectaţi cele două piese de la capătul staţiei
de încărcare. (Fig. 1)
- Conectaţi aparatul la staţia de încărcare. (O)
Încărcarea bateriei
Precauţie: Bateria nouă nu vine complet încărcată
şi trebuie încărcată la nivelul maxim înainte de
utilizarea pentru prima dată a aparatului.
- Încărcaţi bateria la o temperatură a camerei
între 4 şi 40 ºC.
Conectaţi încărcătorul (P) la reţeaua de alimenta-
re cu curent electric.
- Este nevoie de aproximativ 4 - 6 ore pentru o
încărcare completă a bateriei. Nu încercaţi să
supraîncărcaţi bateriile.
- În timpul încărcării, indicatorul luminos va lumina
intermitent, indicând faptul că încărcătorul încarcă
bateria. (C )
- Indicatorul luminos va rămâne aprins perma-
nent atunci când încărcarea este completă.
Deconectaţi încărcătorul de la reţeaua de alimen-
tare.
Instrucţiuni de utilizare
Utilizare:
- Scoateţi aparatul din staţia de încărcare.
- Porniţi aparatul de la întrerupătorul pentru porni-
re/oprire. (B)
- Se va aprinde indicatorul luminos Pornit. (C )
- Selecţionaţi puterea dorită.
- Apăsaţi o dată pentru viteza ECO/Apăsaţi de
două ori pentru viteza TURBO.
- Pentru a utiliza aspiratorul portabil:
- Apăsaţi butonul de extragere a aspiratorului
portabil (H) de pe corpul principal al aspiratorului
cu perie (E). (Fig. 2)
- Porniţi aparatul de la întrerupătorul pentru
pornire/oprire. (I)
Adaptarea unui accesoriu la aspiratorul
portabil:
- Apăsaţi butonul de extragere a aspiratorului
portabil (H) de pe corpul principal al aspiratorului
cu perie (E). (Fig. 2)
- Aspiratorul portabil este proiectat încât să
permită adaptarea următoarelor accesorii:
(utilizaţi combinaţiile care se potrivesc cel mai
bine necesităţilor dumneavoastră) (Fig.3)