Citiţi instrucţiunile, păstraţi-le într-un loc sigur; dacă daţi aparatul altcuiva, nu uitaţi să daţi şi
instrucţiunile. Îndepărtaţi toate ambalajele înainte de folosire.
A PREVEDERI IMPORTANTE DE SIGURANŢĂ
Respectaţi măsurile de siguranţă de bază, inclusiv:
1 Aparatul poate fi folosit de copii în vârstă de 8 ani sau mai mari și
de către persoane cu capacităţi fizice, senzoriale sau mentale
reduse sau lipsă de experienţă și cunoștinţe dacă sunt
supravegheaţi/instruiţi și înţeleg pericolele la care se supun. Copiii
nu trebuie să se joace cu aparatul. Curăţarea și utilizarea de către
utilizator nu trebuie efectuate de copii decât dacă aceștia au
peste 8 ani și sunt supravegheaţi. Nu lăsaţi aparatul și cablul la
îndemâna copiilor sub 8 ani.
2 Este interzisă operarea acestui aparat prin utilizarea unui
temporizator extern ori a unui sistem telecomandat.
3 În cazul în care cablul este deteriorat, trebuie înlocuit de către
fabricant, agentul de service sau orice altă persoană calificată,
pentru a evita accidentele.
H Nu puneţi aparatul în lichid, nu îl folosiţi în baie, lângă apă sau afară.
¬ Unele componente nu sunt atât de fierbinţi ca altele, însă toate sunt fierbinţi. Nu atingeţi
– utilizaşi mănuşi de bucătărie sau un prosop împăturit.
4 Pâinea, uleiul şi alte alimente vă pot arde. Nu folosiţi aparatul lângă sau sub perdele sau alte
materiale combustibile şi aveţi grijă cât timp funcţionează aparatul.
5 Nu împachetaţi mâncarea în folie de plastic, pungi din polietilenă sau folie de aluminiu.
Riscaţi să deterioraţi grătarul şi să produceţi un incendiu.
6 Gătiţi carnea, puiul sau derivatele (mici, burgeri etc.) până când se evaporă sucul. Gătiţi
peştele până când carnea devine opacă.
7 Scoateţi aparatul din priză atunci când nu îl folosiţi.
8 Nu folosiţi aparatul decât pentru gătit alimente.
9 Nu operaţi aparatul dacă este stricat sau nu funcţionează corect.
C PREPARARE
1 Aşezaţi aparatul pe o suprafaţă stabilă, nivelată, termorezistentă.
2 Feriţi vasul şi cablul de marginile blaturilor lucru şi nu le lăsaţi la îndemâna copiilor.
3 Montaţi placa de grătar metalică peste partea de sus a suporturilor.
4 Montaţi placa de grătar din piatră în interiorul părţii de sus a suporturilor.
5 Scoateţi tigăile racletă din unitatea de bază.
C PREÎNCĂLZIŢI
6 Ştergeţi plăcile grătarului cu puţin ulei de gătit sau unt.
, Nu folosiţi produse cu conţinut redus de grăsime –ar putea lua foc pe grătar.
7 Băgaţi întrerupătorul în priză.
8 Comutaţi întrerupătorul la 1. Becul se va aprinde.
9 Lăsaţi placa de grătar metalică să se încălzească timp de 3-4 minute.
10 Lăsaţi placa de grătar din piatră să se încălzească timp de 25-30 minute.
exclusiv pentru uz casnic
42