Română
Contor timp de funcționare AGRETO VibroCounter
Ilustrațiile privind montarea produsului se găsesc pe ultima pagină a acestor instrucțiuni.
1
Poziționarea contorului
Alegeți un loc de montare pe mașină, care este cât se poate de ferit de razele soarelui, de umiditate și de
căldură, dar este în același timp accesibil. Poziția de montare nu este relevantă din punct de vedere al
funcționării contorului.
2
Fixarea plăcii de montare
Țineți placa de montare în poziția dorită la locul de montare dorit.
Utilizați placa de montare ca șablon și marcați locul celor două găuri cu un creion.
Cu ajutorul unui poanson realizați câte o adâncitură.
Varianta A
Realizați cele două găuri cu un burghiu de 4,2 mm, și debavurați cele două găuri.
Cu ajutorul unui tarod M5 filetați fiecare gaură.
Utilizați cele 2 șuruburi M5x12 și cele 2 inele de siguranță pentru a fixa placa de bază pe mașină.
Varianta B
Realizați cele două găuri cu un burghiu de 5,5 mm, și debavurați cele două găuri.
Țineți placa filetată în spatele găurilor. Utilizați cele 2 șuruburi M5x12 și cele 2 inele de siguranță pentru a
fixa placa de bază pe mașină. În cazul în care materialul este mai gros decât 6 mm, folosiți șuruburi mai
lungi.
3
Montarea contorului
Cu ajutorul celor două fante agățați contorul în adânciturile de pe partea superioară a plăcii de montare,
apoi așezați-l pe placa de bază.
Acum verificați dacă în timpul funcționării mașinii contorul măsoară corespunzător în poziția aleasă. Dacă
nu, va trebui să căutați o poziție de montaj mai potrivită.
ATENȚIE: contorul încă nu este fixat – risc de pierdere!
4
Fixarea contorului
Dacă contorul funcționează corect în poziția aleasă, fixați-l cu elementul de fixare.
Împingeți elementul de fixare de jos în sus în fanta carcasei până când se fixează în poziție.
ATENȚIE: contorul nu mai poate fi îndepărtat.
5
Utilizarea dispozitivului
VibroCounter este activat permanent și afișează în continuu suma orelor (între 0 și 99 999) și minutelor (între 00 și 59)
contorizate.
Dacă cratima pâlpâie intermitent înseamnă că în acel moment contorul detectează o vibrație și mărește valoarea timpului.
Odată ce contorizarea este activată, se contorizează cel puțin 2 minute. În cazul în care nu se detectează nicio altă
mișcare în aceste 2 minute, contorizarea se va opri după expirarea celor 2 minute. Dacă se detectează o altă mișcare în
aceste 2 minute, durata minimă de 2 minute va începe din nou.
Dacă cratima luminează permanent înseamnă că în acel moment contorul nu detectează vibrație și nu mărește valoarea
timpului.
Contorul nu are comenzi, în consecință nici funcție de resetare sau funcție de readucere la zero. Pentru a determina orele
de funcționare ale operațiunilor individuale, notați valorile afișate pe contor înainte și după fiecare operațiune.
Durata de viață a bateriei este de aproximativ 10 ani, după care contorul trebuie înlocuit.
© AGRETO electronics GmbH
16