Siguranţa
¡ Citiţi cu atenţie acest manual.
¡ Păstraţi instrucţiunile, precum şi informaţiile producătorului în ve-
derea utilizării ulterioare sau înmânării acestora următorului pro-
prietar.
Utilizaţi acest aparat numai:
¡ pentru aplicaţiile care sunt descrise în aceste instrucţiuni.
¡ sub supraveghere.
¡ în locuinţa proprie şi în încăperi închise din mediul casnic, la tem-
peratura camerei.
¡ pentru cantităţi şi durate uzuale de procesare.
¡ până la o înălţime de 2000 m deasupra nivelului mării.
¡ pentru fierberea apei.
¡ cu baza care v-a fost livrată odată cu aparatul.
Acest aparat poate fi folosit de copii cu vârsta de peste 8 ani şi de
persoane cu capacităţi fizice, senzoriale sau mintale reduse sau fă-
ră experienţă şi/sau cunoştinţe numai dacă sunt supravegheaţi sau
au fost instruiţi referitor la utilizarea în siguranţă a aparatului şi au
înţeles pericolele care rezultă din aceasta.
Copiii nu trebuie lăsaţi să se joace cu aparatul.
Curăţarea şi întreţinerea realizată de către utilizator nu trebuie făcu-
tă de copii, în afară de cazul în care ei au vârsta de 8 ani sau mai
mult şi sunt supravegheaţi.
Copiii mai mici de 8 ani trebuie ţinuţi la distanţă de aparat şi de ca-
blul de alimentare electrică al acestuia.
▶ Nu lăsaţi copii în apropierea ambalajului.
▶ Nu lăsaţi copii să se joace cu materialul de ambalaj.
▶ Nu lăsaţi copii în apropierea pieselor mici.
▶ Nu lăsaţi copii să se joace cu piesele mici.
▶ Aparatul se va conecta şi utiliza numai conform datelor de pe
plăcuţa cu date tehnice.
▶ Aparatul se va racorda doar la o priză de curent alternativ cu îm-
pământare, instalată regulamentar.
▶ Sistemul de protecţie a instalaţiei de alimentare cu energie elec-
trică a clădirii trebuie să fie instalat corect.
▶ Nu utilizaţi niciodată un aparat deteriorat.
Siguranţa ro
75