La lucrările de întreţinere şi reparaţie, toate piesele impurificate, care nu au putut fi curăţate suficient
trebuie
ambalate în pungi impermeabile
–
îndepărtate în concordanţă cu prevederile în vigoare pentru îndepărtarea deşeurilor.
–
Trebuie să se execute cel puţin o dată pe an de către service-ul Makita sau de o persoană instruită, o
verificare tehnică în privinţa prafului, de ex. în privinţa deteriorării filtrului, etanşeităţii la aer a aparatu-
lui şi funcţia dispozitivelor de control.
Eliminarea de elemente de filtrare, saci de filtrare şi saci pentru îndepărtarea impurităţilor
Se îndepărtează de elemente de filtrare, saci de filtrare şi saci pentru îndepărtarea impurităţilor în
conformitate cu reglementările naţionale.
Transport
Înainte de transport închideţi toate dispozitivele de blocare alerecipientului de impurităţi. Nu răsturnaţi
aparatul dacă în recipientul de impurităţi se aflălichid. Nu ridicaţi aparatul cu cârlige de macara.
Depozitare
PRECAUŢIE – Depozitaţi aparatul uscat şi protejat contra îngheţului.
Predaţi aparatul la un centru de revalorificare
Conform directivei europene 2012/19/UE în privinţa aparatelor vechi electrice şi electronice, apa-
ratele electrice uzate trebuie colectate separat şi revalorificate fără poluarea mediului. Contactaţi
autorităţile locale sau cel mai apropiat dealer pentru informaţii suplimentare.
Garanţia pentru produse
Pentru garanţie şi prestarea garanţiei sunt valabile condiţiile noastre comerciale. Sub rezerva de a
schimba ca urmare a modificărilor tehnice.
Piese de schimb şi accesorii
Denumire
Element de filtrare
Saci de filtrare din fleece
Sac pentru îndepărtarea impurităţilor
Desene de ansamblu şi liste de piese sunt disponibile pe pagina noastră de web: www.makita.com
Remedierea deranjamentelor
Deranjament
‡ Motorul nu funcţionează
‡ Motorul nu funcţionează în
regim automat
‡ Putere de aspiraţie redusă
Cauză
> Siguranţa prizei de racordare la
reţea a declanşat.
> A reacţionat protecţia la
suprasarcină
> Scula electrică este defectă
sau nu este introdusă corect
> Reglarea puterii de aspiraţie
a fost setată la o putere prea
redusă a aspiraţiei
> Furtunul de aspiraţie/Duza
astupat/-ă
Makita VC3012L
Nr. comandă
P-70219
P-84078
P-70297
Remediere
•
Conectaţi siguranţa reţelei
electrice
•
Deconectaţi aspiratorul, lăsaţi-l
să se răcească cca 5 minute.
Dacă aspiratorul nu poate fi
reconectat, atunci contactaţi
service-ul firmei Makita
•
Verificaţi scula electrică în
privinţa funcţiunii, respectiv
întroduceţi bine ştecherul
•
Setaţi puterea de aspiraţie
conform secţiunii "Reglarea
puterii de aspiraţie"
•
Curăţaţi furtunul de aspiraţie/
Duza
D
GB
F
NL
I
N
S
DK
SF
E
P
GR
TR
SLO
HR
SK
CZ
PL
H
RO
BG
RUS
EST
LV
LT
AL
MK
SR
UK
107