INSTALATOR/MONTATOR:
Lăsaţi prezentul manual la consumator.
CONSUMATOR:
Păstraţi prezentul manual pentru informaţii viitoare.
Întrebări:
Dacă aveţi întrebări în timpul montării sau utilizării acestui
aparat, contactaţi distribuitorul dv. local.
PERICOL
Dacă simţiţi miros de gaz:
1. Închideţi gazul către aparat
2. Stingeţi orice foc deschis
3. Deschideţi capacul
4. Dacă mirosul continuă, îndepărtaţi-vă de aparat şi
chemaţi imediat furnizorul de gaze sau
departamentul pompieri
AVERTISMENT
1. Nu depozitaţi sau utilizaţi petrol sau alte lichide
inflamabile în apropierea acestui sau a oricărui alt
aparat.
2. Butelia de gaz neconectată pentru a fi folosită nu se
va depozita în apropierea acestui sau a oricărui alt
aparat.
ATENŢIUNE
Citiţi şi urmaţi toate specificaţiile de siguranţă, instrucţiunile
de asamblare şi indicaţiile de utilizare şi întreţinere înainte
de a încerca să montaţi şi să gătiţi.
Anumite părţi pot avea margini asculţite. Este recomandată
purtarea mănuşilor de protecţie.
Incendii provocate de grăsimi
Stingerea incendiilor provocate de grăsimi prin
închiderea capacului nu este posibilă. Grătarele sunt
bine aerisite din motive de siguranţă.
Nu folosiţi apă peste incendiul provocat de grăsimi.
Vă puteţi vătăma. Dacă incendiul provocat de grăsime
se amplifică, închideţi butoanele izolatoare şi butelia.
Dacă aparatul nu a fost curăţat în mod regulat, se
poate produce un incendiu provocat de grăsimi,
deteriorând produsul. Acordaţi atenţie sporită când
preîncălziţi sau ardeţi reziduurile de mâncare pentru
a asigura că nu se poate produce un incendiu de la
grăsimi. Urmaţi instrucţiunile privind Curăţarea
Generală a Aparatului şi Curăţarea Ansamblului de
Ardere pentru prevenirea incendiilor de la grăsimi.
Curăţarea regulată a aparatului este cea mai bună cale
pentru prevenirea incendiilor de la grăsimi.
AVERTISMENT
Pentru Utilizarea Sigură a Aparatului
Dumneavoastră şi pentru Evitarea Vătămării
Grave:
A SE UTILIZA NUMAI ÎN AER LIBER.
NICIODATĂ ÎN INTERIOR.
Citiţi instrucţiunile înainte de folosirea aparatului. Urmaţi
întotdeauna aceste instrucţiuni.
Nu mişcaţi aparatul în timpul utilizării
Părţile accesibile pot fi foarte fierbinţi. Nu lăsaţi copiii în
preajma aparatului. Nu lăsaţi copiii să acţioneze sau să se
joace lângă aparat.
Închideţi alimentarea cu gaz de la butelie după utilizare.
Prezentul aparat trebuie ţinut departe de materialele
inflamabile în timpul utilizării.
Nu blocaţi orificiile laterale şi din spatele aparatului.
Verificaţi în mod regulat flăcările arzătorului.
Nu blocaţi deschiderile tubului venturi înspre arzător.
Folosiţi aparatul numai în spaţii ventilate. NU utilizaţi
aparatul în spaţii închise precum şopron, garaj, terasă, curte
interioară acoperită sau sub o structură etajată de orice fel.
Nu folosiţi brichete de cărbuni sau ceramice la un aparat pe
gaz.
NU acoperiţi ochiurile cu folie de aluminiu sau oricare alt
material. Aceasta va bloca ventilarea arzătorului şi va crea
o condiţie potenţial periculoasă ce va avea drept urmare
deteriorarea proprietăţii şi/sau vătămarea persoanelor.
Utilizaţi aparatul la cel puţin 1 m de orice perete sau
suprafaţă. Păstraţi o distanţă de 3 m faţă de obiectele care
pot lua foc sau de surse de aprindere precum becul de
control al boilerului, aparate electrice sub tensiune, etc.
NU încercaţi NICIODATĂ să aprindeţi arzătorul cu capacul
închis. O acumulare de gaz neaprins înăuntrul unui aparat
închis este periculos.
Întotdeauna închideţi gazul de la butelie şi deconectaţi
regulatorul înainte de mişcarea buteliei de gaz din poziţia
de funcţionare specificată.
Nu folosiţi aparatul cu butelia de gaz incorect poziţionată
conform specificaţiei.
Nu modificaţi aparatul. Orice modificări sunt strict
interzise. Părţile sigilate nu trebuie manipulate de
utilizator. Nu demontaţi injectorii.
54