2. Instalarea
2.1 Dispoziţii generale
INSTALAREA CENTRALEI TREBUIE EFECTUATĂ NUMAI DE PERSONAL SPECIALIZAT ŞI CU CALIFICARE RE-
CUNOSCUTĂ, RESPECTÂNDU-SE TOATE INSTRUCŢIUNILE MENŢIONATE ÎN PREZENTUL MANUAL TEHNIC,
DISPOZIŢIILE LEGALE ÎN VIGOARE, CERINŢELE NORMELOR NAŢIONALE ŞI LOCALE ŞI CONFORM REGULI-
LOR DE BUNĂ FUNCŢIONARE TEHNICĂ.
2.2 Locul de instalare
B
Circuitul de combustie al aparatului este etanş faţă de mediul de instalare şi, prin urmare, aparatul poa-
te fi instalat în orice încăpere, în afară de garaje personale sau industriale. Cu toate acestea, mediul de
instalare trebuie să fie suficient de ventilat, pentru a evita crearea condiţiilor de pericol, în caz că se
produc totuşi mici pierderi de gaz. În caz contrar, poate exista riscul de asfixie şi de intoxicare sau se
pot produce explozii şi incendii. Această normă de siguranţă este impusă de Directiva CEE nr. 2009/
142 pentru toate aparatele care utilizează gaz, chiar şi pentru cele cu aşa-numita "cameră etanşă".
Aparatul este adecvat pentru funcţionarea într-un loc parţial protejat, cu o temperatură minimă de -5°C. Dacă este dotat
cu kitul antiîngheţ corespunzător, poate fi utilizat la o temperatură minimă de până la -15°C. Centrala trebuie să fie in-
stalată într-un loc adăpostit, de exemplu sub streaşina unui acoperiş, în interiorul unui balcon sau într-o nişă ferită.
În locul de instalare nu trebuie să existe praf, obiecte sau materiale inflamabile sau gaze corozive.
Centrala este proiectată pentru instalarea suspendată pe perete şi este dotată în serie cu un cadru de fixare. Fixarea
pe perete trebuie să garanteze o susţinere stabilă şi eficientă a generatorului.
Dacă aparatul este inclus într-un corp de mobilier sau este montat lângă piese de mobilier, trebuie asigurat
A
spaţiul necesar pentru demontarea carcasei şi pentru desfăşurarea activităţilor normale de întreţinere.
2.3 Racordurile hidraulice
Măsuri de precauţie
B
Orificiul de evacuare al supapei de siguranţă trebuie racordat la o pâlnie sau la un tub de colectare, pentru a
evita scurgerea apei pe jos în caz de suprapresiune în circuitul de încălzire. În caz contrar, dacă supapa de
evacuare intervine, inundând încăperea, producătorul centralei nu va putea fi considerat răspunzător.
B
Înainte de instalare, efectuaţi o spălare corectă a tuturor ţevilor instalaţiei, pentru a îndepărta reziduurile sau
impurităţile care ar putea compromite buna funcţionare a aparatului.
În cazul înlocuirii generatoarelor în instalaţii existente, instalaţia trebuie să fie golită complet şi trebuie curăţată
în mod corespunzător de nămol şi de impurităţi. În acest scop utilizaţi numai produse corespunzătoare, garan-
tate pentru instalaţiile termice (vezi paragraful următor), care să nu deterioreze metalele, materialele plastice
şi cauciucul. Producătorul nu răspunde de eventualele pagube cauzate generatorului de lipsa filtrului
ori de curăţarea necorespunzătoare a instalaţiei.
Efectuaţi conexiunile la racordurile corespunzătoare (vezi fig. 55, fig. 56 şi fig. 57) şi simbolurilor indicate pe aparat.
Kit hidraulic (opţional)
Este disponibil la cerere un kit de racorduri (cod
012043W0) care permite racordarea hidraulică a cen-
tralei la zid.
112
BLUEHELIX PRO RRT 24 C
cod. 3541Q530 - Rev. 00 - 10/2018
fig. 18- Kit hidraulic
RO