RO
INSTRUCȚIUNI DE UTILIZARE
WOOD'S, CELE MAI UTILIZATE
DEZUMIDIFICATOARE DIN LUME
Compania Wood's este cunoscută de mulți
ani drept liderul pieței de dezumidificatoare.
Dezumidificatoarele noastre sunt eficiente,
consumă puțin și sunt potrivite pentru utilizarea
în cele mai exigente climate, unde este nevoie
de dezumidificare chiar și la niveluri scăzute ale
temperaturii și umidității.
Dezumidificatoarele noastre asigură rezultate
optime în locuri care pot deveni umede, de
exemplu, pivnițe, garaje, case de vacanță,
spălătorii, spații tehnice și piscine interioare. Un
avantaj suplimentar este capacitatea acestora
de a usca haine și textile fără a le uza.
Cantitatea de umiditate pe care o îndepărtează
dezumidificatorul depinde de temperatură,
umiditate și amplasare. Și condițiile
meteorologice afectează performanțele
dezumidificatorului. Când vremea este rece,
umiditatea din încăpere scade, ceea ce reduce
capacitatea dezumidificatorului de a elimina
umezeala din aer. De aceea, dezumidificatorul
este potrivit pentru utilizare în intervalul
de temperaturi cuprins între +2˚C și +35˚C.
Dezumidificatoarele Wood's sunt sigure și pot
funcționa continuu mulți ani.
UMIDITATEA EXCESIVĂ A AERULUI
REPREZINTĂ UN PERICOL
Condensarea are loc atunci când vaporii de apă
din aer intră în contact cu o suprafață rece, cum
ar fi plafonul, o fereastră sau un perete rece. În
urma răcirii vaporilor se produce condensarea:
se formează picături de apă. Dacă umiditatea
este mare, aerul poate deveni stătut și este
posibil să apară igrasia, care deteriorează
casa și interiorul acesteia. De asemenea, acest
mediu poate provoca îmbolnăvirea locatarilor:
acarienii prosperă în medii umede. Un
dezumidificator cu performanțe ridicate creează
un nivel de umiditate optim și sănătos. Pentru
a obține optime, ușile și ferestrele spațiilor de
dezumidificat trebuie închise. Dezumidificatorul
elimină mirosurile neplăcute, usucă lemnul și
elimină umezeala din echipamentele sportive
utilizate în exterior etc. Dezumidificatorul
poate fi amplasat în pivnițe, spălătorii, garaje,
ambarcațiuni. Dacă dezumidificatorul este
utilizat în medii mai reci, studiați cu atenție
sfaturile de la sfârșitul instrucțiunilor de utilizare.
OBSERVAȚIE!
Când este introdus într-o zonă de duș
sau de baie, dezumidificatorul trebuie
fixat în poziție. Înainte de utilizare, este
obligatoriu să verificați și să respectați
reglementările electrice locale referitoare
la băi.
UTILIZAREA DEZUMIDIFICATOARELOR
WOOD'S
Dacă dezumidificatorul a fost transportat în
poziție orizontală, țineți-l în poziție verticală
timp de 4 ore înainte de a-l porni. Este foarte
important ca uleiul să revină în compresor,
ca dezumidificatorul să nu se deterioreze
136
grav. Dezumidificatoarele Wood's sunt ușor
de deplasat dacă sunt dotate cu roți. Singura
cerință este apropierea unei prize electrice de
220-240 V, dar rețineți și următoarele aspecte:
Dezumidificatorul nu trebuie plasat în
apropierea radiatoarelor sau a altor surse de
căldură, nici nu trebuie expus la lumina directă
a soarelui, deoarece performanțele acestuia se
vor degrada.
• Puteți folosi un radiator sau o aerotermă
pentru a menține temperatura peste +2˚C.
• Dezumidificatorul trebuie amplasat la cel
puțin 25 cm de pereți și alte obstacole, pentru
a asigura debit de aer maxim.
• Ideal este să amplasați dezumidificatorul cât
mai aproape de mijlocul încăperii/zonei.
1. Verificați dacă rezervorul de apă este așezat
corect.
2. Conectați dezumidificatorul la o priză cu
împământare.
3. Alegeți programul sau nivelul de umiditate
dorit, prin intermediul panoului de
comandă. Citiți secțiunea cu descrierea
funcției.
OBSERVAȚIE!
Dacă dezumidificatorul s-a oprit,
nu repornește timp de 5 minute.
PLUTITORUL
Plutitorul este un cilindru din plastic alb,
suspendat de două fire care atârnă de pe două
brațe. Plutitorul este ridicat odată cu creșterea
nivelului apei. Atunci când plutitorul ajunge la o
anumită înălțime, dezumidificatorul detectează
acest lucru și se oprește automat, pentru a
preveni scurgerea apei. După golire, rezervorul
de apă trebuie pus la loc după cum urmează:
GOLIREA REZERVOARELOR DE APĂ
1. Când se umple rezervorul de apă, trageți-l
cu grijă spre exterior și vărsați apa în canalul
de scurgere.
2. Împingeți înapoi rezervorul de apă, până
când atinge plutitorul.
3. Ridicați marginea de jos a rezervorului de
apă pentru a-l înclina ușor.
4. La sfârșit, împingeți rezervorul de apă în
locaș. Plutitorul trebuie să fie în interiorul
rezervorului, nu blocat în spatele acestuia.
OBSERVAȚIE!
Este important ca plutitorul să atârne
liber, întrucât acesta trebuie să detecteze
nivelul apei în rezervor și trebuie să asigure
oprirea dezumidificatorului atunci când
nivelul este prea ridicat. Un plutitor așezat
incorect poate duce la ieșirea apei din
rezervor.
DRENAREA APEI ÎN CANALUL DE
SCURGERE
1.
Deconectați dezumidificatorul de la
rețeaua electrică și scoateți rezervorul de
apă pentru a ajunge la racordul filetat de
sub tava de colectare a apei.
2.
Racordați furtunul la racordul filetat și
duceți celălalt capăt la canalul de scurgere.
Asigurați-vă că furtunul este mai jos decât
tava de colectare.
3.
Conectați dezumidificatorul la priza
electrică.
4.
Fără furtun, direct peste scurgere: Așezați
dezumidificatorul direct deasupra
canalului de scurgere astfel încât
condensul să poată curge prin orificiul
de la baza dezumidificatorului, direct în
canalul de scurgere.
OPRIRE AUTOMATĂ
Când rezervorul de apă este plin,
dezumidificatorul se oprește automat și
semnalează faptul că rezervorul trebuie golit
pentru a putea reporni dezumidificarea. Citiți
descrierea funcției.
1. Deconectați dezumidificatorul de la priză.
2. Goliți rezervorul de apă.
3. Puneți la loc rezervorul golit și asigurați-
vă că plutitorul atârnă liber, consultați
secțiunea Plutitorul.
4. Conectați dezumidificatorul la priza
electrică. Dezumidificatorul repornește, în
modul în care era înainte de deconectare.
FILTRU DE AER
Filtrul de aer din spatele dezumidificatorului
ferește de praf serpentinele de răcire. Este
important ca filtrul să fie curat, astfel încât
aerul să poată trece liber prin dezumidificator.
De aceea, filtrul trebuie înlocuit în funcție de
necesități.
Dezumidificatorul este dotat cu un filtru
SMF, care îmbunătățește capacitatea de
dezumidificare și, în același timp, purifică
mai bine aerul. Consultați instrucțiunile de
schimbare a filtrului de aer. Se recomandă ca
filtrul să fie schimbat cel puțin o dată pe an.
Pentru a beneficia de programul de garanție,
înregistrați dezumidificatorul la adresa
warranty-woods.com
DEZGHEȚARE AUTOMATĂ
Dezumidificatoarele Wood's sunt prevăzute
cu un sistem de comandă care asigură
dezghețarea serpentinelor de răcire la nevoie.
Sistemul de comandă oprește compresorul,
ceea ce determină oprirea răcirii serpentinelor.
Ventilatorul continuă să tragă aer la temperatura
camerei prin dezumidificator și astfel topește
gheața, iar apa se scurge în rezervor. Rețineți:
acest sistem de comandă permite funcționarea
dezumidificatorului la temperaturi de până la
+ 2˚C.