Descargar Imprimir esta página

Petzl PROGRESS Manual Del Usuario página 16

Ocultar thumbs Ver también para PROGRESS:

Publicidad

(RO) ROMÂNĂ
Sunt autorizate numai tehnicile prezentate în diagrame, care nu
sunt tăiate şi / sau care nu afişează simbolul unui craniu cu oase în
formă de X. Pentru a obţine cele mai recente versiuni ale acestor
documente şi / sau informaţii suplimentare, consultaţi regulat site-ul
nostru, www.petzl.com.
Dacă aveţi îndoieli sau dificultăţi în înţelegerea acestor documente,
contactaţi PETZL.
Lonjă dublă de asigurare, în formă de Y
1. Domenii de aplicabilitate
Echipament personal de protecţie (EPP) Lonjă dublă de asigurare,
pentru avansare Acest produs deţine certificarea EN 354: 2010.
Lonjă dublă de asigurare, dinamică, asimetrică, pentru fixarea pe
dispozitivele de montare pe coardă, mâini curente sau pentru
traversarea ancorelor intermediare.
Nu utilizaţi acest produs pentru traseele de via ferrata sau în alte
situaţii similare.
Acest produs nu va fi încărcat dincolo de valoarea sa de sarcină
nominală şi nu se va utiliza pentru niciun alt scop în afara celui
pentru care a fost fabricat.
AVERTISMENT
Activităţile care implică utilizarea acestui echipament sunt
inerent periculoase.
Sunteţi singurii responsabili pentru propriile dvs. acţiuni şi
decizii.
Înainte de utilizarea acestui echipament, trebuie:
- să citiţi şi să înţelegeţi toate instrucţiunile de utilizare.
- să vă instruiţi adecvat cu privire la utilizarea acestuia.
- să vă familiarizaţi cu funcţionalităţile şi limitările acestuia.
- să înţelegeţi şi să acceptaţi riscurile pe care utilizarea acestuia le
implică.
Nerespectarea acestor avertismente poate duce la accidente
sau moarte.
Responsabilitatea
AVERTISMENT, instruirea specifică în activităţile definite în domeniul
de aplicabilitate este esenţială înainte de utilizare. Această instruire
trebuie adaptată la practicile definite la capitolul Domenii de
aplicabilitate.
Acest produs se va utiliza numai de către persoane competente şi
responsabile sau de către cele care se află sub supravegherea directă
şi vizuală a unei persoane competente şi responsabile.
Dobândirea cunoştinţelor adecvate în materie de tehnici şi metode
de protecţie corecte sunt responsabilitatea dvs.
Vă asumaţi personal toate riscurile şi responsabilităţile pentru
daune, accidente sau moarte care pot surveni în timpul sau după
utilizarea incorectă a produselor noastre, oricare ar fi modalitatea de
utilizare. Dacă nu puteţi sau dacă nu sunteţi în măsura să vă asumaţi
această responsabilitate sau acest risc, nu utilizaţi acest echipament.
2. Nomenclatura componentelor
(1) Braţ scurt, (2) Braţ lung, (3) Terminaţie cusută, cu protecţie de
plastic, (4) Orificiu pentru fixarea carabinierei, (5) Orificiu pentru
fixarea pe ham, (6) Indicator de cădere.
Lonjă dublă de asigurare, fabricată din coardă de nailon
3. Verificare, aspecte de verificat
Înainte de fiecare utilizare
Verificaţi coarda şi cusăturile de siguranţă. Asiguraţi-vă că pe
ţesătură nu există tăieturi, uzură şi deteriorări cauzate de utilizare,
căldură şi contactul cu substanţe chimice etc...
Acordaţi atenţie specială firelor tăiate / deşirate.
Asiguraţi-vă de prezenţa indicatorului de cădere.
În timpul fiecărei utilizări
Asiguraţi-vă că toate componentele echipamentului din sistem sunt
poziţionate corect unul faţă de celălalt.
Este important să monitorizaţi constant starea produsului şi
conexiunile acestuia cu alte echipamente din sistem.
Consultaţi detaliile referitoare la procedura de verificare care trebuie
efectuată pentru fiecare articol de EPP, pe internet la adresa www.
petzl.com/ppe.
4. Compatibilitatea
Pentru toate aplicaţiile dvs., verificaţi compatibilitatea acestui
produs cu alte elemente ale sistemului dvs. (compatibilitate = o
bună interacţiune funcţională).
5. Pregătirea
- poziţionaţi o carabinieră cu siguranţă în fiecare orificiu de prindere.
- poziţionaţi o verigă rapidă (EN 362 clasa Q) sau o carabinieră cu
siguranţă OMNI în orificiul pentru fixarea pe ham, de pe lonja dublă
de asigurare. Ataşaţi acest conector la punctul de prindere de pe
ham. Blocaţi conectorul
AVERTISMENT: dacă această lonjă dublă de asigurare se utilizează
cu un şoc-absorber, lungimea totală a ansamblului (şoc-absorber,
lonjă dublă de asigurare şi carabiniere) nu trebuie să depăşească doi
metri. Dacă lonja se utilizează cu un şoc absorber, nu ataşaţi braţul
neutilizat al lonjei duble de asigurare pe ham: în acest caz, absorbţia
şocului nu va funcţiona.
6. Indicatorul de cădere
Indicatorul de cădere dispare când lonja dublă de asigurare a fost
supusă unei căderi majore (6 kN).
Când indicatorul de cădere dispare, casaţi lonja dvs. dublă de
asigurare cât mai curând posibil.
7. Utilizări
Lonja dublă de asigurare nu se va utiliza ca parte dintr-un sistem de
asigurare la cădere, fără un şoc-absorber. În cazul acestei lonje duble
de asigurare, coarda acţionează ca şoc-absorber pentru factori de
cădere mai mici de unu. Sunt interzise căderile de factor unu sau de
factor mai mare.
Avansarea pe orizontală
7A. Când vă deplasaţi, utilizaţi întotdeauna cele două capete ale
lonjei duble de asigurare.
7B. Traversarea unei ancore intermediare (vezi schiţele).
Măsuri de siguranţă
16
L44_PROGRESS_L445000D (211212)
- o coardă udă sau îngheţată este mai slabă şi mai puţin rezistentă
la abraziune.
- înainte de a începe lucrul, în cazul în care consideraţi că există un
risc de contact al lonjei duble de asigurare cu muchii ascuţite, nu
uitaţi să luaţi măsurile de siguranţă adecvate.
- în cazul riscurilor de cădere, limitaţi lungimea liberă a lonjei duble
de asigurare cât mai mult posibil.
- evitaţi zonele în care există riscul de cădere.
- această lonjă dublă de asigurare nu este concepută pentru
realizarea nodurilor Cabestan.
Avansarea pe verticală
Lonja dublă de asigurare se poate utiliza pentru a vă asigura într-un
dispozitiv de fixare pe coardă, de exemplu, un BLOCATOR.
Când traversaţi peste o ancoră intermediară, utilizaţi braţul scurt al
lonjei duble de asigurare pentru a vă asigura în ancoră şi pentru a
efectua traversarea.
Nu urcaţi deasupra dispozitivului de fixare / prindere a corzii sau
deasupra punctului de ancorare şi menţineţi întotdeauna lonja
dublă de asigurare în tensiune.
Când sunteţi în apropierea ancorei, evitaţi aplicarea şocurilor asupra
acesteia.
9. Informaţii suplimentare cu privire la
standarde (EN 365)
Plan de salvare
În cazul în care întâmpinaţi dificultăţi la utilizarea acestui
echipament, trebuie să aveţi un plan de salvare şi mijloacele de
implementare rapidă a acestuia.
Ancorele
Punctul de ancorare pentru sistem trebuie, de preferat, să fie
amplasat deasupra poziţiei utilizatorului şi să întrunească cerinţele
standardului EN 795 (forţă minimă de 10 kN).
Diverse
- în cadrul unui sistem de asigurare la cădere, pentru a evita impactul
cu solul sau cu un obstacol în caz de cădere, este esenţial să verificaţi
jocul necesar sub utilizator înainte de fiecare utilizare.
- pentru a limita riscul şi înălţimea căderii, asiguraţi-vă că punctul de
ancorare este poziţionat corect.
- singurul dispozitiv acceptat pentru susţinerea corpului în cadrul
unui sistem de asigurare la cădere este un ham de oprire a căderii.
- când utilizaţi mai multe componente de echipament la un loc,
pot apărea situaţii de pericol dacă funcţia de siguranţă a unei
componente este afectată de funcţia de siguranţă a unei alte
componente a echipamentului.
- AVERTISMENT DE PERICOL: nu lăsaţi produsele să se frece de
suprafeţele abrazive sau ascuţite.
- utilizatorii trebuie să aibă acord medical pentru desfăşurarea
activităţilor la înălţime. AVERTISMENT: o suspensie inertă într-un
ham poate genera răniri grave sau decesul.
- respectaţi instrucţiunile de utilizare a fiecărui articol din
echipamentul utilizat în asociere cu acest produs.
- instrucţiunile de utilizare se vor furniza utilizatorilor acestui
echipament în limba ţării în care se utilizează produsul.
10. Informaţii generale Petzl
Durată de viaţă / Când trebuie să casaţi echipamentul
Pentru produsele Petzl de plastic şi textile, durata maximă de viaţă
este de 10 ani de la data fabricaţiei. Pentru produsele metalice,
durata de viaţă este nedefinită.
ATENŢIE: un eveniment excepţional poate duce la casarea
produsului dvs. după numai o utilizare, în funcţie de tipul şi de
intensitatea de utilizare, precum şi de mediul de utilizare (medii
dure, mediul marin, muchii ascuţite, temperaturi extreme, produse
chimice etc.).
Un produs se va casa când:
- este mai vechi de 10 ani şi fabricat din plastic şi materiale textile.
- a fost supus unei căderi (sau sarcini) mari.
- nu trece textul de verificare. - aveţi îndoieli cu privire la fiabilitatea
acestuia.
- nu cunoaşteţi istoricul complet de utilizare a acestuia.
- când acesta se învecheşte datorită legislaţiei, standardelor, tehnicii
sau incompatibilităţii cu alte echipamente etc.
Pentru a preveni continuarea utilizării, distrugeţi echipamentul
casat.
Verificarea produsului
Pe lângă verificarea dinaintea fiecărei utilizări, un specialist
competent trebuie să efectueze o verificare detaliată a
echipamentului. Frecvenţa verificării detaliate trebuie să fie stabilită
de legislaţia în vigoare şi de tipul şi intensitatea de utilizare. Petzl
recomandă cel puţin o verificare la fiecare 12 luni.
Pentru a menţine posibilitatea de detectare a produsului, nu
îndepărtaţi marcajele sau etichetele.
Rezultatele verificării trebuie înregistrate într-un formular, alături
de următoarele detalii: tipul de echipament, modelul, informaţiile
de contact ale producătorului, seria sau numărul individual, data
fabricaţiei, data achiziţiei, data primei utilizări, data următoarei
verificări periodice, probleme, comentarii, numele şi semnătura
specialistului care a efectuat verificarea.
La adresa www.petzl.com/ppe puteţi vizualiza un exemplu de
formular.
Depozitarea, transportul
Depozitaţi produsul într-un loc uscat, ferit de expunerea la raze
UV, substanţe chimice, temperaturi extreme etc. Curăţaţi şi uscaţi
produsul dacă este necesar.
Modificările, reparaţiile
Modificările şi reparaţiile în afara facilităţilor Petzl sunt interzise (cu
excepţia pieselor de schimb).
Garanţie 3 ani
Pentru toate defectele de material sau fabricaţie. Excepţii: uzura
normală, oxidarea, modificările, depozitarea incorectă, întreţinerea
precară, neglijenţa, utilizări pentru care acest produs nu a fost
conceput.
Responsabilitatea
Petzl nu îşi asumă responsabilitatea pentru consecinţele directe,
indirecte sau accidentale şi de niciun alt tip pentru daunele
survenite sau rezultând din utilizarea produselor sale.
Posibilitatea de detectare şi marcajele
a. Organul de verificare a fabricaţiei acestui echipament personal
de protecţie
b. Organul autorizat care a efectuat verificarea de tip CE
c. Posibilitatea de detectare: matrice dată = referinţă produs +
număr individual
d. Diametrul corzii recomandate
e. Număr individual
f. Anul fabricaţiei
g. Ziua fabricaţiei
h. Control sau numele specialistului de verificare
i. Incrementarea
j. Standarde

Publicidad

loading