1
Indicaţii privind manualul de operare
Acest manual de utilizare vă ajută considerabil să asiguraţi o funcţionare
ireproşabilă a echipamentului, în condiţii de siguranţă.
Firma Reflex Winkelmann GmbH nu îşi asumă nicio răspundere pentru
pagubele survenite ca urmare a nerespectării acestui manual de utilizare. Pe
lângă acest manual de operare, trebuie respectate şi reglementările şi
prevederile legale naţionale, aplicabile în ţara în care se instalează
echipamentul (prevenirea accidentelor, protecţia mediului înconjurător, lucrări
competente din punct de vedere tehnic şi al siguranţei etc.).
Acest manual de operare descrie un echipament prevăzut cu dotarea de bază şi
interfeţe pentru dotarea suplimentară, opţională cu funcţii suplimentare.
Indicaţie!
Toate persoanele care montează aceste echipamente sau execută alte
lucrări la acest echipament trebuie să citească atent acest manual de
operare, înainte de începerea activităţii şi trebuie să pună în aplicare
instrucţiunile citite. Manualul se transmite firmei utilizatoare a
echipamentului şi trebuie păstrat în apropierea echipamentului,
pentru a fi consultat ori de câte ori este nevoie.
2
Răspunderea şi garanţia
Echipamentul este construit conform celor mai recente progrese tehnice şi
reguli general valabile, referitoare la siguranţă. Cu toate acestea, în timpul
utilizării echipamentului pot apărea pericole pentru sănătatea şi viaţa
personalului sau a terţilor, respectiv deteriorări ale instalaţiei şi alte pagube
materiale.
Nu este permisă efectuarea modificărilor, cum ar fi modificarea sistemului
hidraulic sau efectuarea intervenţiilor la branşamentele echipamentului.
Răspunderea şi garanţia producătorului sunt excluse dacă au survenit
defecţiuni din următoarele cauze:
•
utilizarea necorespunzătoare a echipamentului.
•
punerea în funcţiune, utilizarea, întreţinerea, mentenanţa, repararea şi
montarea necorespunzătoare a echipamentului.
•
nerespectarea indicaţiilor de siguranţă din acest manual de operare.
•
operarea echipamentului atunci când dispozitivele de siguranţă / de
protecţie sunt defecte sau montate necorespunzător.
•
neefectuarea la timp a lucrărilor de întreţinere şi inspectare.
•
utilizarea unor piese de schimb şi accesorii neautorizate.
Condiţia obligatorie pentru a beneficia de garanţie este ca echipamentul să fie
montat şi pus în funcţiune într-o manieră competentă din punct de vedere
tehnic.
Indicaţie!
Apelaţi la Serviciul de Asistenţă pentru Clienţi Reflex pentru a efectua
prima punere în funcţiune şi întreţinerea anuală 13.1 "Serviciul de
Asistenţă pentru Clienţi Reflex", 499.
3
Siguranţa
3.1
Semnificaţia simbolurilor
3.1.1
Indicaţii în manual
În manualul de operare sunt utilizate următoarele indicaţii:
PERICOL
Pericol de moarte / afectarea gravă a sănătăţii
•
Indicaţia care însoţeşte cuvântul de semnalizare „Pericol" indică un
pericol iminent care duce la pierderea vieţii sau la vătămări corporale
grave (ireversibile).
AVERTIZARE
Afectarea gravă a sănătăţii
•
Indicaţia care însoţeşte cuvântul de semnalizare „Avertizare" indică
un pericol care poate duce la pierderea vieţii sau la vătămări
corporale grave (ireversibile).
PRECAUŢIE
Afectarea sănătăţii
•
Indicaţia care însoţeşte cuvântul de semnalizare „Precauţie" indică un
pericol care poate duce la vătămări corporale uşoare (reversibile).
ATENŢIE
Pagube materiale
•
Indicaţia care însoţeşte cuvântul de semnalizare „Atenţie" indică o
situaţie care poate duce la deteriorarea produsului în sine sau
obiectelor din vecinătatea acestuia.
3.2
Montarea şi utilizarea echipamentului sunt permise în exclusivitate
personalului calificat sau personalului instruit special în acest scop.
Conexiunea electrică şi cablarea echipamentului trebuie realizate de către un
instalator electrician, conform prevederilor naţionale şi locale aplicabile.
3.3
La efectuarea oricăror lucrări la instalaţie, purtaţi echipamentul individual de
protecţie prevăzut, de exemplu, protecţie auditivă, protecţie pentru ochi,
încălţăminte de protecţie, cască de protecţie, îmbrăcăminte de protecţie,
mănuşi de protecţie.
Date despre echipamentul individual de protecţie se găsesc în prevederile
naţionale ale fiecărei ţări utilizatoare.
3.4
Echipamentul este o staţie de menţinere a presiunii pentru sistemele de apă de
încălzire şi de răcire. Rolul său este de a menţine presiunea apei şi de a
realimenta sistemul cu apă. Operarea este posibilă doar în cadrul unor sisteme
închise, etanşate tehnic împotriva coroziunii, cu următoarele tipuri de apă:
•
•
•
În timpul operării, pătrunderea oxigenului atmosferic prin permeaţie trebuie
redusă la minimum, în întregul sistem de apă de încălzire şi răcire, în apa de
adaos etc., într-un mod fiabil.
3.5
Echipamentul nu este adecvat pentru următoarele condiţii:
•
•
•
•
•
3.6
Acest echipament este fabricat conform celor mai recente progrese tehnice. Cu
toate acestea, riscurile reziduale nu pot fi excluse complet, niciodată.
Pericol de incendiu din cauza surselor de aprindere deschise
Carcasa aparatului este realizată din material combustibil şi este sensibilă la
căldură.
•
Pericol de vătămare corporală din cauza gabaritului mare
Echipamentele sunt de gabarit mare. Din această cauză există pericolul
producerii de vătămări corporale şi accidente.
•
Pericol de arsuri din cauza suprafeţelor fierbinţi
În instalaţiile de încălzire, temperaturile prea mari ale suprafeţelor pot
provoca arsuri ale pielii.
•
•
Variomat Touch — 09.09.2022-Rev. C
Indicaţii privind manualul de operare
Indicaţie!
Acest simbol care însoţeşte cuvântul de semnalizare „Indicaţie" indică
sugestii utile şi recomandări pentru manipularea eficientă a
produsului.
Cerinţe pentru personal
Echipamentul individual de protecţie
Utilizarea conform destinaţiei
non-corozivă
neagresivă din punct de vedere chimic
non-toxică
Condiţii de operare nepermise
utilizarea în cadrul unor instalaţii mobile.
pentru utilizarea în spaţii exterioare.
pentru utilizarea cu uleiuri minerale.
pentru utilizarea cu substanţe inflamabile.
pentru utilizarea cu apă distilată.
Indicaţie!
Nu sunt permise modificările sistemului hidraulic sau intervenţiile la
branşamente.
Riscuri reziduale
AVERTIZARE
Evitaţi căldura extremă şi sursele de aprindere (flăcări sau scântei).
AVERTIZARE
Pentru transport şi montaj utilizaţi dispozitive de ridicat adecvate.
PRECAUŢIE
Purtaţi mănuşi de protecţie.
Aplicaţi avertismente corespunzătoare în apropierea echipamentului.
Română — 477