DESCRIERE ŞI UTILIZARE
Produsul cumpărat de Dv. e un aparat Vortice de
înaltă tehnologie. Este un aspirator elicoidal care
evacuează sau introduce aerul în încăperi de
dimensiuni mici şi mijlocii. Variantele LL, cu rulmenţi
cu bile, garantează cel puţin 30.000 de ore de
funcţionare mecanică fără probleme şi o silenţiozitate
constantă în timp. Datorită faptului că este protejat
împotriva stropilor de apă (grad de protecţie IPX4),
aparatul e ideal pentru utilizarea în medii cu umiditate
ATENŢIE - MĂSURI DE PRECAUŢIE
!
Atenţie:
acest simbol indică măsuri de precauţie necesare pentru a evita producerea
de pagube utilizatorului
• Nu utilizaţi acest produs în scopuri diferite de cele
prezentate în acest manual.
• După ce aţi despachetat produsul, verificaţi
integritatea acestuia: dacă aveţi dubii, adresaţi-vă
imediat unei persoane calificate din punct de
vedere profesional sau unui Centru de Asistenţă
Tehnică Vortice autorizat. Nu lăsaţi ambalajul la
îndemâna copiilor sau a persoanelor handicapate.
• Folosirea oricărui aparat electric presupune
respectarea unor reguli fundamentale, de exemplu:
a) nu trebuie atins cu mâinile ude sau umede; b) nu
!
Măsuri de precauţie:
• Nu aduceţi nici un fel de modificare produsului.
• Nu lăsaţi aparatul expus la agenţi atmosferici
(ploaie, soare etc.).
• Verificaţi periodic integritatea aparatului. În cazul în
care constataţi că are imperfecţiuni, nu utilizaţi
aparatul şi contactaţi imediat un Centru de
Asistenţă Vortice autorizat.
• În cazul unei funcţionări defectuoase şi/sau a unei
defectări a aparatului, adresaţi-vă imediat unui
Centru de Asistenţă autorizat Vortice şi cereţi,
pentru eventualele reparaţii, folosirea pieselor de
schimb Vortice originale.
• Dacă aparatul cade sau primeşte lovituri puternice,
rugaţi să fie verificat imediat de un Centru de
Asistenţă Tehnică Vortice autorizat.
• Instalarea aparatului trebuie să fie efectuată de către
personal calificat din punct de vedere profesional.
• Instalaţia electrică la care e conectat produsul
trebuie să fie conformă cu normele în vigoare.
• Aparatul nu are nevoie de conectare la o priză cu
legătură la pământ, deoarece e construit cu izolare
dublă.
• Conectaţi aparatul la reţeaua de alimentare/priza
electrică doar dacă puterea instalaţiei/prizei este
adecvată pentru puterea sa maximă. În caz contrar,
adresaţi-vă imediat unei persoane calificate din
punct de vedere profesional.
• Pentru instalare trebuie să fie prevăzut un
întrerupător omnipolar cu o distanţă de deschidere
a contactelor de cel puţin 3 mm.
• Stingeţi întrerupătorul general al instalaţiei când: a)
18
ridicată. Sunt garantate prestaţii maxime şi o lungă
durată de folosire dacă produsul este utilizat în mod
corect, respectând instrucţiunile de mai jos.
A = AUTOMAT deschidere automată a grătarului
R = REVERSIBIL
LL = LONG LIFE motor cu rulmenţi cu bile
S = Prestaţii potenţate
I = ÎNCASTRARE
trebuie atins când persoana este desculţă; c) nu
trebuie să fie utilizat de copii sau de persoane
handicapate.
• Puneţi aparatul într-un loc sigur, astfel încât să nu
fie la îndemâna copiilor sau a persoanelor
handicapate, în momentul în care hotărâţi să îl
deconectaţi de la reţeaua electrică şi să nu îl mai
folosiţi.
• Nu utilizaţi aparatul în prezenţa substanţelor sau a
vaporilor inflamabili, ca de exemplu alcool,
insecticide, benzină etc.
acest simbol indică măsuri de precauţie necesare pentru
a evita defectarea produsului
observaţi o anomalie în funcţionare; b) hotărâţi să
efectuaţi o operaţiune de curăţare la exterior; c)
hotărâţi să nu utilizaţi aparatul pe perioade mai
scurte sau mai lungi.
• Este indispensabil să asiguraţi afluxul necesar de
aer în încăpere pentru a garanta funcţionarea
produsului. În cazul în care în aceeaşi încăpere mai
este instalat un aparat care funcţionează cu
combustibil (boiler, sobă cu metan etc.), care nu
este etanş, asiguraţi-vă că afluxul de aer
garantează şi perfecta combustie a acestui aparat.
• Aparatul este proiectat pentru a evacua aerul direct
la exterior/interior sau în conducte scurte rezervate
doar pentru el. Îşi pierde din eficienţă dacă este
instalat astfel încât să evacueze în conducte cu o
contrapresiune puternică.
• Fluxul de aer sau de fum ce urmează a fi evacuat
trebuie să fie curat (adică fără elemente grase,
funingine, agenţi chimici şi corozivi sau amestecuri
explozive şi inflamabile) şi să aibă o temperatură
sub 50°C (122°F), (mod. 300/12" - 60 Hz - 40°C -
104°F).
• Nu acoperiţi şi nu astupaţi cele două grătare de
aspiraţie şi de evacuare ale aparatului, astfel încât
să se asigure o circulaţie optimă a aerului.
Vortice 150/6"- 230/9" - 300/12"
automat/reversibil ARI-LL-S
Produsul e acţionat prin punerea sub tensiune prin
intermediul întrerupătorului de comandă. Clapetele
de închidere, aflate sub grătar, se deschid la câteva
secunde după aprindere.
ROMÂNĂ