Verificarea drenării
În timpul probei de funcţionare, verificaţi dacă se efectuează adecvat drenarea apei şi dacă apa nu se scurge din
piesa de racord a tuburilor. La efectuarea acestei operaţiuni, verificaţi, de asemenea, dacă apar sunete anormale
de la motorul pompei de drenare. Verificaţi drenarea şi în cazul instalării în perioada de încălzire.
După ce au fost efectuate lucrările electrice şi de drenare
Turnaţi o cantitate de apă, prin respectarea metodei indicată în figura următoare. Apoi, în timp ce efectuaţi o
operaţiune de răcire, verificaţi dacă apa se scurge de la portul de conectare al conductei de drenare (transparent)
şi dacă apa se pierde din conducta de drenare.
Dacă lucrările electrice şi de drenare nu au fost efectuate
• Deconectaţi conectorul comutatorului plutitor (3P: roşu) de la conector (CN34: roşu) pe panoul de circuite
imprimate din interiorul casetei electrice de comandă. (Înainte de a efectua acest lucru, alimentarea trebuie să
fie oprită.)
• Conectaţi o sursă de alimentare cu o tensiune între 220V şi 240V la bornele (L) şi (N) de la blocul de terminale.
(Nu aplicaţi o tensiune între 220V şi 240V la (A), (B) ale blocului de terminale. În caz contrar, panoul de circuite
imprimate va fi deteriorat.)
• Turnaţi apă, prin respectarea metodei indicată în figura următoare. (Volumul de apă turnată: 1500 cc până la
2000 cc)
• Când alimentarea electrică este pornită, pompa de drenaj începe să funcţioneze automat. Verificaţi dacă apa
este drenată de la portul de conectare al conductei de drenare şi verificaţi să nu se piardă apă de la conducta de
drenare.
• După ce aţi verificat drenarea apei şi că nu există pierderi de apă, opriţi alimentarea, conectaţi conectorul
comutatorului plutitor la locaţia sa originală (CN34) de pe panoul cu circuite imprimate şi readuceţi caseta de
comandă electrică la poziţia sa originală.
220V până la 240V
Alb
Negru
Roşu
Negru
Scoateţi conectorul CN34 (roşu)
de pa panoul cu circuite.
21-RO
– 11 –
Procesul de izolare termică
Aşa cum este indicat în figură, acoperiţi furtunul flexibil şi banda de furtun cu izolaţia termică până la partea de
jos a unităţii de interior.
Acoperiţi conducta de drenaj cu izolaţie termică procurată local, astfel încât să se suprapună cu izolatorul termic
ataşat la secţiunea de conectare a drenării.
Metoda de conectare a conductei
Furtun alimentare apă
Izolaţia termică incompletă a flanşei de alimentare cu aer şi a etanşării poate provoca condens care poate duce
la căderea picăturilor de apă.
Înfăşuraţi izolatorul termic strâns de la suprafaţa
unităţii de interior.
Izolatorul termic al
secţiunii de conectare a
drenării (accesoriu)
Conductă: Material
Conectaţi o conductă la
izolator (achiziţionat local)
partea exterioară a flanşei
Flanşă
Unitate interioară
Parte descărcare
aer
ATENŢIE
Izolator termic
(achiziţionat local)
Flanşă (achiziţionată local)
Bandă de aluminiu (procurată local)
Parte admisie aer
Bandă de aluminiu (procurată local)
Suprafaţă inferioară
22-RO