Homelite HCS4640C Traducción De Las Instrucciones Originales página 272

Tabla de contenido

Publicidad

Idiomas disponibles
  • ES

Idiomas disponibles

  • ESPAÑOL, página 59
Română (Traducere din versiunea originală a instrucţiunilor)
AVERTISMENT
Nu doborâţi arbori care se găsesc în apropierea liniilor
electrice sau a clădirilor care ar putea fi atinse de
căderea ramurilor sau a copacului.
TEHNICA DE DOBORÂRE A COPACILOR
A se vedea figura 28 - 31.
1. Prevedeţi în care parte vă veţi retrage în momentul
căderii copacului (sau mai multe căi în caz că direcţia
prevăzută ar fi blocată). Degajaţi zona situată în
imediata apropiere a copacului şi asiguraţi-vă că nu
există obstacole în zona în care aţi prevăzut să vă
retrageţi. Degajaţi această zonă pe circa 135° pornind
de la linia de cădere prevăzută (A).
2. Ţineţi cont de forţa şi direcţia vântului, de înclinarea
şi de echilibrul copacului, precum şi de amplasarea
ramurilor groase. Toţi aceşti factori pot influenţa
direcţia în care va cădea copacul. Nu încercaţi să
doborâţi un copac urmărind o linie diferită de linia de
cădere naturală (B).
3. Tăiaţi o crestătură de doborâre pe circa 1/3 din
diametrul trunchiului pe latura copacului (C). Practicaţi
tăieturile crestăturii astfel încât să intersecteze linia
de cădere în unghi drept. Crestătura trebuie să fie
golită pentru a lăsa un pasaj orizontal pentru ferăstrăul
cu lanţ. Pentru a evita ca greutatea copacului nu
blochează ferăstrăul cu lanţ, începeţi întotdeauna cu
tăietura inferioară.
4. Realizaţi tăietura de doborâre (D) perpendicular şi
orizontal, cu cel puţin 5 cm deasupra tăieturii orizontale
a crestăturii de doborâre.
REMARCĂ: Nu tăiaţi niciodată până la crestătura de
doborâre. Lăsaţi întotdeauna o parte de trunchi între
crestătura şi tăietura de doborâre (circa 5 cm sau 1/10
din diametrul copacului). Această grosime se numeşte
"balama" (E). Ea controlează căderea copacului şi
îl împiedică să derapeze, să se răsucească sau să
basculeze de pe buturugă.
Pentru copacii cu diametru mare, opriţi tăietura de
doborâre înainte ca aceasta să fie destul de adâncă
pentru a provoca căderea arborelui sau coborârea
acestuia pe buturugă. Introduceţi apoi pene de
doborâre din lemn sau din plastic (F) în tăietură
astfel încât acestea să nu atingă lanţul. Împingeţi-le
puţin câte puţin pentru a acţiona ca o pârghie asupra
arborelui.
5. Atunci când arborele începe să cadă, opriţi ferăstrăul
cu lanţ şi puneţi-l imediat pe sol. Puneţi-vă la adăpost
în zona prevăzută, verificând că arborele nu cade în
direcţia dumneavoastră.
AVERTISMENT
Tăietura de doborâre nu trebuie niciodată să
atingă crestătura. Balamaua controlează căderea
arborelui:aceasta este partea de lemn care rămâne
între crestătura şi tăietura de doborâre.
TĂIEREA RĂDĂCINILOR DE CONTRAFORT
A se vedea figura 32.
O rădăcină de contrafort este o rădăcină groasă care
pleacă de la trunchiul copacului până la sol. Tăiaţi
rădăcinile groase înainte de a începe doborârea. Efectuaţi
mai întâi o tăietură orizontală (A) în rădăcină, apoi o
tăietură verticală (B). Degajaţi partea tăiată astfel (C) din
zona de lucru. Procedaţi la doborâre după ce aţi îndepărtat
rădăcinile de contrafort. Consultaţi secţiunea "Utilizare -
Tehnica de doborâre a copacilor" din acest manual.
SECŢIONAREA
A se vedea figura 33.
Termenul de secţionare se referă la tăierea copacilor
doborâţi la lungimea dorită.
■ Nu tăiaţi decât un trunchi la un moment dat.
■ Instalaţi trunchiurile mai mici pe capre de lemn sau pe
un alt trunchi pentru a le secţiona.
■ Păstraţi zona de lucru degajată. Asiguraţi-vă că nici un
obiect nu poate intra în contact cu capătul ghidului de
lanţ sau cu lanţul în timpul tăierii:acest lucru ar putea
provoca un recul (A).
■ În timpul secţionării, staţi în partea de sus a pantei
astfel încât butucii să nu se poată rostogoli în direcţia
dumneavoastră.
■ Uneori este imposibil să împiedicaţi prinderea lamei
(cu tehnicile de tăiere standard) sau este dificil de
prevăzut în ce direcţie va cădea un butuc tăiat.
SECŢIONAREA CU O PANĂ
A se vedea figura 34.
Dacă trunchiul are un diametru suficient pentru a introduce
o pană de doborâre (B) fără a atinge lanţul, folosiţi o pană
pentru a menţine tăietura deschisă şi a evita prinderea
lanţului.
SECŢIONAREA RAMURILOR SUB TENSIUNE
A se vedea figura 35.
(D) RAMURĂ SUSŢINUTĂ LA UN CAPĂT
(C) RAMURĂ SUSŢINUTĂ LA AMBELE CAPETE
Realizaţi o primă tăietură (E) pe 1/3 din ramură şi apoi o a
doua tăietură pe celelalte 2/3 (F) din partea opusă.
În timpul tăierii, ramura va avea tendinţa să se îndoaie.
270

Publicidad

Tabla de contenido
loading

Este manual también es adecuado para:

Hcs4845c

Tabla de contenido